Jovan Markovic încă se luptă cu kilogramele: „Chiar nu poate nimeni să discute cu el”

Jovan Markovic și-a trecut din nou numele pe lista marcatorilor, după ce a închis tabela la 5-0 în meciul cu Dinamo, din etapa a zecea din Liga 1.
După ce în sezonul trecut, atunci când a fost împrumutat la Academica Clinceni, a marcat doar de patru ori, în această ediție, atacantul de doar 20 de ani a introdus deja de tot atâtea ori mingea în plasă, în nouă meciuri jucate. Această îmbunătățire de formă se datorează faptului că jucătorul a slăbit 13 kilograme în perioada de vară. Înainte, avea aproape o sută de kilograme.
Supus unui regim sever, cu trei antrenamente pe săptămână, Markovic și-a intrat în formă, iar ca o consecință, a fost convocat de Mirel Rădoi și pentru acțiunea echipei naționale din luna septembrie. Atunci, a debutat și a strâns deja trei selecții pentru prima reprezentativă, însă nu a impresionat.
Ilie Dumitrescu a vorbit și el despre elevul lui Reghecampf, după ce a înscris cu Dinamo, și consideră că acesta încă mai prezintă un procent de grăsime pe care fotbaliștii nu ar trebui să îl aibă.

”El are mișcări necontrolate, dezordonate și se întâmplă așa ceva doar din cauza kilogramelor în plus. Chiar nu poate nimeni să discute cu el și să-l convingă să nu mai aibă țesut adipos?!”, a declarat Ilie Dumitrescu, după meciul din Bănie.