Jucătorii de la FCSB sunt în formă excelentă! Becali: „Vezi ce înseamnă să ai tineri?”

Fotbaliștii de la FCSB nu au reluat încă pregătirea centralizată, dar se antrenează în grupuri de câte trei la baza de pregătire de la Berceni. Gigi Becali a dezvăluit că jucătorii au înregistrat rezultate remarcabile la testele fizice, deși au fost în izolare mai bine de o lună.
Pe durata stării de urgență impusă de pandemia de coronavirus, jucătorii de la FCSB au făcut pregătirea fizică acasă, fiind atent supravegheați prin intermediul unui program online.
În plus, la baza sportivă din Berceni s-au desfășurat antrenamente în grupuri de câte trei jucători, pe cinci terenuri de antrenament, pentru a menține distanțarea socială.
Liga Profesionistă de Fotbal propune ca Liga 1 să fie reluată la mijlocul lunii iunie, pentru a se încheia până la începutul lunii august. Au mai rămas de disputat 8 etape din play-off și 12 runde din play-out.
„Am făcut testele și jucătorii sunt mai bine decât înainte. Deci vezi ce înseamnă să ai tineri? Mă refer la testele fizice. Parametrii sunt mai buni decât înainte. Am făcut exerciții și la teren, pe ascuns, câte trei jucători. Am făcut și noi ce-am putut.
Nu mă interesează transferurile, până nu văd despre ce e vorba. Vând tot, chiar e posibil să cresc prețurile la unii fotbaliști.
Cel mai bun la teste a fost Tănase, care nu stă la discuție cu nimeni. Al doilea este Perianu, ăla mic, de 18 ani„, a spus Gigi Becali la Pro X.
CITEȘTE ȘI -> FCSB ar putea avea stadionul ei! Unde va juca echipa lui Becali dacă nu va fi primită în Ghencea