Jucătorii echipei CSU Craiova, încântați de noul gazon al arenei „Ion Oblemenco”: „Ne avantajează”

CSU Craiova a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 5-0, “lanterna roșie”, Academica Clinceni, în ultimul meci al etapei a 12-a a Ligii I. Partida a fost prima disputată pe noul gazon de pe stadionul Ion Oblemenco, ce a costat 650.000 de euro.
Jucătorii echipei oltene au avut doar cuvinte de laudă despre noul gazon al arenei.
”A fost bine, cred că ne avantajează suprafaţa şi la antrenament avem, la fel, putem să jucăm mai rapid, avem jucători tehnici, ne bucură faptul că s-a schimbat gazon”, a declarat Valerică Găman.
CITEȘTE ȘI PRIMA REACȚIE A CORINEI CACIUC, IUBITA LUI REGHECAMPF, DESPRE RELAȚIA CU ANTRENORUL: ”NU CONTEAZĂ PĂREREA CELOR DIN JUR”
”După cum s-a văzut probabil şi la televizor, e un gazon bun, impecabil, merg pasele, e altceva. Nu ştiu dacă vom câştiga toate meciurile cu 5:0, dar important e să luăm mereu cele treă puncte”, a punctat Mihai Căpăţînă.
”Aţi văzut că dacă avem un gazon bun, practicăm un altfel de fotbal şi, fiind o echipă foarte tehnică, care are posesia, cred că ne avantajează acest gazon şi cred că am format o echipă bună. Am început să devenim o familie, alergăm unul pentru celălalt, pentru că aşa am fost învăţaţi şi cred că suntem pe drumul cel bun”, a spus Dan Nistor.
”Ne simţim bine, la meci, la antrenament, atmosfera e bună şi la stadion, cu suporterii, a fost foarte frumos azi şi toată lumea e fericită. Cu terenul bun, acum, putem să jucăm mai mult cu mingea, e mai bine terenul pentru noi şi cred va fi mai bine”, a afirmat Gustavo.
Echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf ocupă locul 5 în clasamentul Ligii I, cu 22 de puncte, în timp ce Academica Clinceni e ultima în ierarhie, cu doar 3 puncte.
Citește și LAURENŢIU REGHECAMPF, DESPRE SECRETUL SUCCESULUI DE LA CS U CRAIOVA: ,,ASTA FAC ECHIPELE UNDE ANTRENEZ”