Juventus are antrenor interimar pentru doar două meciuri

Clubul italian de fotbal Juventus Torino a anunţat că Paolo Montero va asigura interimatul la conducerea tehnică pentru ultimele două etape din Serie A.
Montero a jucat la Juventus între 1996 și 2005
Uruguayanul, în vârstă de 51 de ani, fost jucător la Juventus (1996-2005), este actualul antrenor al echipei Under-19 a clubului torinez, al cărei sezon s-a încheiat sâmbătă.
Duminică dimineaţă, el a condus primul său antrenament cu prima echipă a lui Juve, în vederea partidei cu Bologna, programată luni seară pe stadionul Dall’Ara, precizează „Bătrâna doamnă” într-un comunicat postat pe site-ul său oficial.
Juventus Torino va disputa apoi ultimul său meci în actuala ediţie a campionatului italian duminica viitoare, pe teren propriu, în compania formaţiei Monza.
Cel mai titrat club din fotbalul italian l-a concediat vineri pe Massimiliano Allegri, la două zile după victoria din finala Cupei Italiei, marcată de atacurile tehnicianului torinez împotriva arbitrilor, a unui oficial al lui Juve şi a directorului cotidianului sportiv Tuttosport.
Mass-media italiană susţine că principalul favorit pentru a prelua din vară postul de antrenor principal la Juventus este Thiago Motta, actualul antrenor al echipei Bologna.