România a ajuns în finala Torneo delle Nazioni

Articol de Mihai Popescu - Publicat miercuri, 30 aprilie 2025, ora 12:35,
minge de fotbal romania
minge de fotbal romania

În perioada 22 aprilie – 2 mai, naționala U15, alcătuită din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2010, va participa la Torneo delle Nazioni, a anunțat site-ul oficial al FRF. 

România a ajuns în finala Torneo delle Nazioni, în urma victoriei în fața Cehiei.

În cadrul turneului din Italia, naționala României va evolua după următorul program:

  • Vineri, 25 aprilie: România U15 – Arabia Saudită U15 1-0
  • Duminică, 27 aprilie, ora 19:00: România U15 – Muntenegru U15 2-0
  • Marți, 29 aprilie, ora 19:00: România U15 – Cehia U15 1-0
  • Joi, 1 mai, ora 19:00: România U15 – Italia U15, Gradisca d’Isonzo

Tinerii tricolori continuă parcursul perfect de la turneul din Italia și se califică în finala competiției după victoria cu 1-0 în fața Cehiei. Singurul gol al partidei a fost marcat de Lukas Pall, în minutul 70, acesta reușind să marcheze în fiecare meci pentru România la Torneo delle Nazioni. S-au jucat două reprize de 35 de minute.

Astfel, tricolorii vor evolua mâine, 1 mai, împotriva Italiei, în finala competiției!

Echipa României din partida cu Cehia:

România: 1. Broștic – 2. Blaj, 5. Loghin, 4. Roșiu, 18. Lupu (3. Tufă 68) – 20. Grosu (11. Berceanu 52), 6. Gorgan (19. Jimborean 52), 16. Neamțu (13. Teșcărău 68), 7. Iovan – 17. Manolache – 9. Pall (14. Anghel 70+3)
Selecționer: Alexandru Ciobanu

Lotul convocat de selecționerul Alexandru Ciobanu pentru această acțiune:

Portari: Ștefan Rădulescu (ACS Petrolul 52), Gabriel Broștic (Juventus Torino / Italia);

Fundași: Alexandru Teșcărău (FC Rapid 1923), Nicolas Blaj (Udinese / Italia), Nicolas Anghel (CD Castellon / Spania), David Loghin (Universitatea Craiova), Darius Roșiu (Viitorul Cluj), Iannis Niculescu (Real Zaragoza / Spania), Gabriel Lupu (Universitatea Craiova), Darius Tufă (FC Bacău);

Mijlocași: David Gorgan (Viitorul Cluj), David Jimborean (Universitatea Cluj), Alexandru Neamțu (FC Bacău), Matei Bărbat (Cercle Brugge / Belgia), Raul Matei (Virtus Entella / Italia), Rareș Manolache (ACS Petrolul 52), Vlad Petreanu (TSG Hoffenheim / Germania), Mihai Grosu (FC Rapid 1923), Vlad Berceanu (FC Rapid 1923), Alexandru Iovan (Universitatea Craiova);

Atacanți: Lukas Pall (Viitorul Cluj), Zsolt Janosi (AFK Csikszereda).

romaniaTorneo delle NazioniRomânia U15