Christian Eriksen a trecut peste momentele foarte grele de la EURO 2020, după ce i-a fost implantat un defibrilator cardiac, pentru a-i urmări bătăile inimii.
La meciul Danemarca - Finlanda, când mijlocașul Eriksen s-a prăbușit pe teren, Simon Kjaer, căpitanul Danemarcei, a fost cel care s-a asigurat că nu și-a înghițit limba și l-a pus în poziția corectă până au venit medicii, care au avut nevoie și de defibrilator.
Despre momentul acela a vorbit acum căpitanul Danemarcei, care declară că nu va uita niciodată ziua aceea, care l-a dus ulterior pe Eriksen în spital.
,,Nu o să uit niciodată ziua aceea. Acum Christian e bine, este cu familia, noi toți am reacționat ca o echipă, fiecare cum este potrivit în funcție de persoana sa. Dar sunt mândru de cum ne-am descurcat.
Îmi place să-i ajut pe ceilalți, să fiu disponibil. Ca echipă am discutat mult între noi, ne-am concentrat pe lucrurile mici și pe ce s-a întâmplat săptămâna trecută.'', a declarat Simon Kjaer, potrivit tuttosport.com.