La Liga – promovare: Mirandes a dispus de Real Oviedo, echipa lui Daniel Paraschiv, cu 1-0

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat duminică, 15 iunie 2025, ora 22:14,
Superliga
Superliga

 

Echipa spaniolă Mirandes a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Real Oviedo, în prima manşă a finalei play-off-ului de promovare în La Liga.

Mirandes a deschis scorul încă din minutul 3 al partidei, prin căpitanul Alberto Reina, care a înscris din pasa lui Iker Benito. În minutul 84 oaspeţii au primit un penalti, după verificarea VAR, dar portarul lui Mirandes, Raul Fernandez, a apărat lovitura de pedeapsă executată de Santiago Colombatto şi gazdele s-au impus cu 1-0, promovarea urmând să se decidă în returul de la Oviedo.

La oaspeţi, antrenorul Veljko Paunovic a început meciul cu românul Daniel Paraschiv titular în atac. Acesta a primit nota 6,6 pe site-ul de specialitate Sofascore, şi a fost înlocuit în minutul 68.

Returul se va disputa sâmbătă, 21 iunie.