Ladislau Boloni, atenţionat înainte de preluarea naţionalei: ,,Are o generaţie slabă!”

Ladislau Boloni este pe punctul de a semna contractul cu Federaţia Română de Fotbal pentru preluarea postului de selecţioner. Acesta a purtat deja negocieri cu FRF, vineri.
Narcis Răducan, fost fotbalist la Steaua, a vorbit despre numirea lui Boloni la prima reprezentativă. Acesta îl apreciază pe tehnician, însă îl atenţionează că nu va putea fi ajutat foarte mult de către jucătorii romăni, pentru că aceştia nu au calitatea celor din vest. Acesta şi-ar dori ca Boloni să-şi aleagă cu grijă şi asistenţii cu care va colabora.
Citeşte şi Mircea Sandu, ferm în privinţa numirii lui Boloni la naţională: ,,El nu e Rădoi sau Mutu! E scump”
,,Mă încadrez în categoria celor care îi apreciază activitatea, mai întâi cea de jucător, apoi cea de antrenor. A fost un fotbalist excepțional, atenție, nu cel mai spectaculos. Între 77 și 83 a fost desemnat cel mai bun jucător român.. apoi a continuat cu cariera de antrenor la fel de productivă. În ultimii ani, au fost niște scurtcircuite, nu știu din ce cauză. La echipa națională este o sarcină grea. Nu are de a face cu jucătorii de la Sporting Lisabona, are o generație mai slabă. Provocarea este să gestioneze în 2022 această funcție.
Cred că îl pot ajuta foarte mult asistenții. Mi-aș dori să acorde atenție alegerii asistenților. Ei vor fi de fapt cei care vor fi conexiunea lui cu fotbalul românesc.”, a declarat Narcis Răducan, pentru Digisport.
Ladislau Boloni, ca şi instalat pe banca naţionalei
Dacă totul va decurge perfect, antrenorul ar urma să semneze un contract valabil pe doi ani, iar obiectivul va fi calificarea la Campionatul European din 2024. Contractul ar urma să fie pe toată durata campaniei de calificare, iar în cazul în care naţionala ajunge la turneul final, contractul acestui ar urma să fie prelungit automat, mai scrie sursa citată.
Boloni ar urma să debuteze pe banca primei reprezentative în luna martie a acestui an. România va juca două meciuri amicale, cu Israel, iar cea de-a doua adversară ar putea fi Grecia.
Ladislau Bölöni are o experienţă de 27 de ani ca antrenor. Acesta şi-a început cariera în 1994, la Nancy. De-a lungul timpului a pregătit echipe din Portugalia, Franţa, Emirate, Grecia, Qatar, Arabia Saudită şi Belgia. Ultima dată a antrenat formația Panathinaikos Atena, în perioada octombrie 2020 – mai 2021.