Larisa Iordache și-a amintit primii pași în gimnastică: „S-au rugat oamenii două ore de mine”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat vineri, 03 februarie 2023, ora 23:57,
Larisa Iordache
Larisa Iordache

Multipla campioană la gimnastică Larisa Iordache a făcut cunoscut că prima dată când s-a dus la gimnastică nici măcar nu a intrat în sală.

Am încercat să intru în sala de antrenament, dar prima oară nu mi-a ieșit”, dezvăluie Laria Iordache

Larisa Iordache a anunțat, pe 16 decembrie 2021, că renunță la sportul de performanță, din cauza accidentărilor. Cariera și-a început-o în 2001, la 5 ani, iar în 2004 devenea campioană națională ca categoria ei de vârstă, primind trofeul „Mica Gimnastă”.

Povestea începe în parc, aveam cinci ani. Mă dădeam pe role în parc. M-a găsit prima mea antrenoare, Mariana Câmpeanu. Ulterior, am încercat să intru în sala de antrenament, dar prima oară nu mi-a ieșit. Nu am vrut. S-au rugat oamenii două ore de mine.

Ulterior am rugat-o pe mama și i-am zis du-mă și pe mine la gimnastică. Am mers la gimnastică și de acolo a început povestea mea la Dinamo. Mama mi-a spus că mă duce, dar cu condiția să intru în sală. Și acum fac parte din familia lui Dinamo”, a spus fosta sportivă, potrivit playsport.ro.

În prezent, Larisa Iordache este antrenoare la clubul din Șos. Ștefan cel Mare iar micuțele gimnaste pregătite de ea au cucerit, deja, primele medalii. „Sunt angajată a clubului. Mă bucur să fac parte dintr-o familie așa frumoasă.

Eu tot timpul spun că talentul s-a împărțit la Dinamo. În momentul în care sportivele pe care le antrenez sunt timorate, le spun: ‘Nu uitați să le arătați oamenilor că talentul vine de la Dinamo’”, a încheiat ea.

În cei 20 de ani de activitate, ea a cucerit o medalie olimpică de bronz (cu echipa, în 2012), patru mondiale (două de argint și două de bronz) și 16 europene (7 de aur, dintre care 5 la individual, 7 de argint și 2 de bronz).

larisa iordache