Laszlo Balint, categoric după Sepsi – Oțelul 0-3: „Nu s-a pus în niciun moment problema câștigătoarei”

Oțelul a învins-o pe Sepsi cu 3-0 chiar la Sfântu Gheorghe și a scăpat de orice emoții privind retrogradarea. Răzvan Tănasă, cu o „dublă”, și Samuel Teles au punctat pentru formația lui Laszlo Balint, tehnicianul având în continuare un parcurs perfect pe banca gălățenilor.
Ce a declarat Laszlo Balint după Sepsi – Oțelul 0-3
Samuel Teles a deschis scorul pentru Oțelul la Sfântu Gheorghe cu o reușită din penalty, după un fault comis de Roland Niczuly. Apoi, Răzvan Tănasă a profitat de o eroare a goalkeeperului și a dublat avantajul gălățenilor înainte de pauză. Același Tănasă a stabilit scorul final în minutul 80, cu un șut la colțul lung.
„Puțină lume se gândea la acest parcurs, eu am crezut foarte mult în acești băieți în momentul în care am semnat cu Oțelul, și se demonstrează munca pe care o fac. Am crescut de la săptămână la săptămână în ceea ce privește încredere, moral, nivelul realizărilor.
Faptul că reușim să nu primim gol este o dovadă a muncii și a seriozității lor și a interpretării informațiilor care vin dinspre staff-ul tehnic.
Este doar meritul jucătorilor, trebuie să remarc echipa, eu cred că astăzi nu s-a pus în niciun moment problema câștigătoarei. (n.r. Dorinel Munteanu cunoștea atuurile și defectele fiecărui jucător) Așa e, dar noi am pregătit acest meci la fel ca pe oricare altul.
În meciurile anterioare poate au fost anumite momente în care am suferit, astăzi, sincer… Ok, a fost acel șut la 0-0 din care a ieșit un corner, după care am reușit noi să surprindem pe acel contraatac la penalty, dar, în rest, nu-mi aduc aminte o fază cu adevărat periculoasă”, a declarat tehnicianul la finalul partidei, conform Digi Sport.