Laszlo Balint, pregătit să dea piept cu Rapidul lui Mutu: „Jucătorii mei au prins mare încredere în forțele proprii!”

Universitatea Craiova va primi vizita celor de la Rapid în cadrul etapei cu numărul 3. Laszlo Balint, tehnicianul oltenilor, a susținut o conferință de presă premergătoare duelului cu giuleștenii.
Mai exact, Balint a declarat că victoria împotriva celor de la Vllaznia a ridicat moralul elevilor săi. De asemenea, antrenorul Craiovei a recunoscut forța Rapidului, dar a afirmat că nu se teme de aceștia.
„Jucătorii au prins mare încredere în forțele proprii după partida de joi. Dorința noastră este la nivel maxim!”
Un meci dificil, categoric, împotriva unei echipe care a demonstrat etapa trecută că este într-o formă sportivă bună. O echipă care a bifat niște transferuri importante în această perioadă. Este clar că își propun cel puțin accederea în play-off în acest sezon.
Este o emulație în jurul acestei echipe, mai ales de la inaugurarea noului stadion. Cunoaștem toate atuurile adversarului nostru, însă o să ne axăm pe ce putem să facem mâine. Știm că este un meci special pentru noi toți, dar mai ales pentru suporteri.
Victoria împotriva celor de la Vllaznia a însemnat nu doar calificarea în Conference League, ci a venit ca o confirmare a lucrurilor de care suntem capabili. Am fost perseverenți în ceea ce ne dorim să facem. Jucătorii au prins mare încredere în forțele proprii după partida de joi. Dorința noastră este la nivel maxim.
Din punct de vedere medical, nu sunt probleme majore. Plecarea lui Gustavo ne lasă un pic descoperiți. Rivaldinho nu va fi disponibil din punctul de vedere al documentelor. Din fericire, Sergiu Hanca are situația rezolvată. Avem și cei doi suspendați, deci avem anumite probleme din punct de vedere numeric.
Sunt sigur că va fi un meci spectaculos. Rapid este o echipă care are forță, care a crescut. Dugandzic și-a pus imediat amprenta asupra jocului ofensiv. Au jucători tehnici, capabili să dezechilibreze o apărare, precum Ioniță, Sefer. Au și jucători cu mare experiență, Săpunaru, Grigore, Morais. S-a creat o forță colectivă.
Gustavo este o pierdere. E un jucător de calitate, care a contribuit chiar decisiv în prima etapă. Dar sunt soluții”, a declarat Laszlo Balint, la conferința de presă.
Universitatea Craiova a reușit să aducă 2 jucători zilele trecute. Este vorba de atacantul Sergiu Hanca și de mijlocașul Rivaldinho.