Leonard Doroftei a dezvăluit ce sacrificii a fost nevoit să facă în carieră: ”Am dat jos 12 kilograme într-o săptămână”

Articol de Mihai Popescu - Publicat miercuri, 21 mai 2025, ora 11:54,
Leonard Doroftei
Leonard Doroftei

Leonard Doroftei a plecat în anul 2019 în Canada alături de familia sa.

”Moșul” s-a întors în România cinci ani mai târziu însoțit de soție și de copii și a devenit antrenor de box.

Campionul mondial WBA la categoria semi-ușoară a vorbit despre ce sacrificii a fost nevoit să facă în carieră.

”Am dat jos vreo 12 kilograme cam într-o săptămână sau două. Totuși, de obicei, începeam slăbirea cu o lună înaintea competiției.

Când ai o condiție fizică foarte bună, slăbești ușor, prin antrenament și foame. Săream peste mese. Asta e soluția (n.r. – râde)”, a afirmat Doroftei, conform gsp.ro.

”După cântar, la profesioniști, ai 24 de ore în care poți să mănânci cât vrei. Asta se întâmplă în unele state. Exemplul meu e Gatti.

Gatti lua câte 15 kilograme în 24 de ore! Uită-te la cât avea pe cântar și uită-te la cum arăta în meci. Nu-l recunoști, devenea enorm. Îl ajuta asta, pentru că era mare!”, a mai spus Doroftei.

boxleonard dorofteiWBA