Liță Dumitru s-a duelat cu Pele și a vorbit despre legenda braziliană: ”Ne-am și scuipat, ne-am înjurat!”

Articol de Mihai Popescu - Publicat vineri, 30 decembrie 2022, ora 17:03,
Liță Dumitru
Liță Dumitru

În data de 29 decembrie a fost anunțat decesul marelui fotbalist Pele.

Legendarul fotbalist brazilian Pele a încetat din viață la 82 de ani în urma unei lungi suferințe.

Informația a fost furnizată de către agentul său, care a confirmat știrea agenției de presă britanice Associated Press.

În ultimele zile, starea sa de sănătate se agravase, iar medicii spitalului „Albert Einstein” din Sao Paolo declaraseră că fostul fotbalist necesită o îngrijire mai atentă pentru a trata insuficiența renală și cea cardiacă.

Fiica sa, Kely Nascimento, a postat o fotografie pe 23 decembrie când își îmbrățisa tatăl pe patul de spital și se bucura că mai poate petrece încă o noapte alături de cel care i-a dat viață.

Pele, sau Edson Arantes do Nascimento, a fost un fotbalist profesionist brazilian care a fost considerat cel mai mare jucător din toate timpurile. El a fost desemnat Jucătorul Secolului din Lume de Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS) în 1999. Pele a jucat pentru Brazilia la Cupa Mondială de Fotbal din 1958, 1962 și 1970, câștigând trofeul de fiecare dată.

Pele a fost, de asemenea, subiectul documentarului „Pelé”, care se concentrează pe perioada de 12 ani în care a devenit superstar în 1958 și un erou național în 1970, într-o perioadă radicală și tulburătoare a istoriei Braziliei.

Liță Dumitru a dezvăluit cum a fost să îl înfrunte pe Pele pe teren.

”Va rămâne alături de noi pentru faptul că, așa cum spune multă lume, a fost cel mai mare fotbalist. Am considerat că au fost alții, dar părerea mea contează mai puțin. De când s-a născut, Dumnezeu i-a dat posibilitatea să mulțumească lumea. Sunt mândru și bucuros că am jucat la un Campionat Mondial împotriva lui.

De la un puști de 16 ani, să ajung să joc contra lui Pele a fost o mare bucurie. Am avut emoții la început, după care lucrurile au decurs normal. I-am dat peste picioare, ne-am și scuipat, ne-am înjurat, dar la final am mers să îi cer tricoul, dar mi-a spus că i l-a promis deja lui Lucescu.

Cred că, dacă nu au fost mai mari decât Pele, sunt alții care cred că au fost la fel de buni ca el. Este vorba despre Cruyff și Beckenbauer. Nu am jucat contra lui Maradona. Și el cred că a fost un geniu și un mare fotbalist.

Cu un an înainte să joc împotriva lui, am fost în Brazilia în turneu cu echipa națională. Noi stăteam la un hotel în Copacabana. A venit în vizită la noi la hotel. Cred că Rică Răducanu mai are poze. A stat de vorbă cu noi, am discutat despre fotbal. Era un om foarte bun. Era o personalitate mare care se schimba când intra în teren.

Pele a început cu înjurăturile, nu puteam să încep eu. Am rezistat vreo 20 de minute, dar după aia nu am mai putut.

Toți coechipierii îl ascultau, pasau mingea unde voia el. Era un jucător care atunci când pleca de pe loc era în viteza a zecea. Țin minte că odată a scăpat spre Dinu, am făcut o alunecare și am căzut amândoi. S-a ridicat, m-a scuipat, mi-a dat mana și m-a ridicat. Ce făcusem eu era de roșu”, a declarat Liță Dumitru la emisiunea Fotbal Club.

brazilialita dumitrupele