VIDEO | CFR Cluj are șanse mici de calificare în grupele Ligii Campionilor. Ardelenii au ratat un penalty cu Slavia Praga

UPDATE 23:51 S-a încheiat meciul! CFR Cluj este învinsă de Slavia Praga cu 1-0 (Masopust 28′). Returul va avea loc miercurea viitoare, în Cehia.
CFR vs Slavia
UPDATE 23:47 Au fost arătate trei minute de prelungiri. CFR caută egalarea!
UPDATE 23:44 Ultima schimbare la CFR: Ovidiu Hoban a intrat în locul lui Mihai Bordeianu.
UPDATE 23:36 Omrani a ratat lovitura de la 11 metri! Portarul Kolar a ghicit colțul și a respins mingea.
UPDATE 23:34 Penalty pentru CFR Cluj! Omrani a fost faultat în careu de către Olayinka.
UPDATE 23:30 Dan Petrescu mai face o mutare. A intrat Alexandru Păun în locul lui Luis Aurelio.
UPDATE 23:28 A doua înlocuire la Slavia Praga! A ieșit atacantul Van Buren și a intrat Skoda.
UPDATE 23:24 CFR cere penalty! Mario Rondon și Ciprian Deac au fost împinși în careu, dar arbitrul turc Cuneyt Cakir nu a luat nicio decizie.
UPDATE 23:21 Schimbare la Slavia Praga, la mijlocul terenului. A ieșit Traore și a intrat Kral.
60′ | Domácí sešívané dostali pod tlak. Stále ovšem 1:0 pro Slavii! #clusla pic.twitter.com/ijFdox6IQ6
— SK Slavia Praha (@slaviaofficial) August 20, 2019
UPDATE 23:10 CFR începe în forță această repriză! Mihai Bordeianu a șutat puțin pe lângă poartă, de la marginea careului.
UPDATE 23:07 Ocazie pentru CFR Cluj! Mario Rondon a șutat superb de la marginea careului, dar mingea a lovit bara.
UPDATE 23:04 A început repriza a doua! Dan Petrescu a făcut o schimbare: Mario Rondon i-a luat locul lui George Țucudean.
UPDATE 22:48 Final de primă repriză! 1-0 pentru Slavia Praga, care a controlat jocul și putea să mai înscrie. Clujenii au fost temători și nu au reușit să combată pressing-ul avansat al cehilor.
Jocul pe benzi a funcționat excelent pentru Slavia Praga, care a adus deseori fundașii laterali în apropierea careului.
POLOČAS | CFR Kluž 0:1 Slavia #clusla
Slávisté o přestávce vedou díky fantastické trefě Lukáše Masopusta! ? pic.twitter.com/auuR9HRJs1
— SK Slavia Praha (@slaviaofficial) August 20, 2019
CFR vs Slavia
UPDATE 22:45 Nicolae Stanciu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Slaviei, deși a fost fluierat de către spectatorii clujeni la fiecare atingere de minge.
UPDATE 22:40 Slavia Praga domină, având o posesie a mingii de 63%. Raportul ocaziilor de gol a fost 10-4.
UPDATE 22:29 GOL pentru Slavia Praga! 1-0! Lukas Masopust a șutat senzațional, de la 20 de metri, în urma unui corner executat de către Nicolae Stanciu.
Champions League Qualification : ( Cluj 0 × 1 Slavia Prague ) – Slavia Prague first goal .. #clusla #UCL pic.twitter.com/VmgL2cVdKw
— Goals (@live_goals10) August 20, 2019
UPDATE 22:26 Șansă uriașă pentru CFR Cluj! Țucudean a lovit mingea cu capul din 5 metri, dar portarul a avut o intervenție de excepție.
UPDATE 22:20 Ocazie pentru CFR! Djokovic a șutat mult peste poartă, din voleu, din centrul careului.
UPDATE 22:15 Sunt aproximativ 18.000 de spectatori în tribunele arenei de la Cluj.
17′ | Utkání probíhá ve vysokém tempu, ale stále bez branek! #clusla pic.twitter.com/cRqg3Mr92z
— SK Slavia Praha (@slaviaofficial) August 20, 2019
UPDATE 22:10 Ocazie pentru Slavia Praga! Boril a fost găsit nemarcat în marginea careului, lateral stânga, dar a șutat peste poartă.
UPDATE 22:06 Ocazie pentru CFR! Țucudean a scăpat în poziție excelentă, dar a fost blocat de către Hovorka, în postură de ultim apărător.
UPDATE 22:01 A început meciul!
UPDATE 21:40 Slavia Praga are o mică galerie la meciul din această seară.
Náš 12. hráč už je na místě! ?️? #clusla pic.twitter.com/dszXsPjALx
— SK Slavia Praha (@slaviaofficial) August 20, 2019
UPDATE 21:30 Jucătorii au ieșit la încălzire pe arena ‘Dr. Constantin Rădulescu’.
Necelá půlhodina do výkopu! ? #clusla pic.twitter.com/Dt30eP7Mz6
— SK Slavia Praha (@slaviaofficial) August 20, 2019
Hráči už jsou na rozcvičce! ?️ #clusla pic.twitter.com/W8Kp4Aq2WE
— SK Slavia Praha (@slaviaofficial) August 20, 2019
? | Rozcvička je u konce, výkop za necelých deset minut! #clusla pic.twitter.com/GSWKp8Lvvq
— SK Slavia Praha (@slaviaofficial) August 20, 2019
UPDATE 21:20 Iată și rezervele celor două echipe:
UPDATE 20:55 Site-ul UEFA scrie că Nicolae Stanciu va avea o misiune importantă, jucând un rol ofensiv, în spatele vârfului Van Buren. În campionat, mijlocașul român a fost utilizat mai retras, făcând legătură dintre mijlocul terenului și defensivă.
? | Sešívaní vyběhnou k prvnímu utkání play-off Ligy mistrů na hřišti Kluže v této sestavě! ⤵️ #clusla
? INFO ➡️ https://t.co/WOJyerK8sL pic.twitter.com/5IlES86x6u
— SK Slavia Praha (@slaviaofficial) August 20, 2019
UPDATE 20:50 Iată echipele de start:
UPDATE 20:10 Absență mare în apărarea clujenilor! Fundașul brazilian Vinicius (foto) s-a accidentat la antrenamentul de luni seară și va fi înlocuit în centrul apărării de către Cestor.
UPDATE 19:20 CFR Cluj are un aniversat astăzi, fundașul Andrei Peteleu (27 de ani).
✨La mulți ani, Andrei Peteleu! ?.#HAICFR #LaMultiAni#CFRCluj #AndreiPeteleu #CampioanaNoastra
Publicată de Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA pe Marţi, 20 august 2019
UPDATE 19:00 Slavia Praga a făcut ultimul antrenament înaintea meciului.
CFR Cluj joacă, în această seară, de la ora 22.00, prima manșă a dublei cu Slavia Praga. Învingătoarea din dubla confruntare merge în grupele Ligii Campionilor.
Campioana României și-a făcut drum prin preliminariile Ligii Campionilor și a ajuns acum în playoff.
CFR a eliminat-o pe Celtic în turul al treilea și și-a câștigat dreptul de a avea o luptă echilibrată pentru calificarea în grupe.
Studiind adversara din această seară, Dan Petrescu vine cu concluzii menite să-i țină pe jucători în stare de alertă.
„Slavia e foarte puternică, are un buget extraordinar, jucători de mare valoare, au luat titlul în Cehia şi sunt mari favoriţi în acest meci. Noi am jucat şase meciuri până aici, iar ei au venit direct aici. Anul trecut au dat patru goluri la Chelsea acasă, sunt la alt nivel. Este cea mai ofensivă echipă pe care am studiat-o în 16 ani de antrenorat”
La fel de precauți sunt și cehii.
„CFR este o adevărată fântână de experiență, a eliminat echipe bune până acum în Liga Campionilor.
Apărarea și jucătorii de bandă ai CFR-ului m-au impresionat, în special Deac. La început am fost surprins să aud de rezultatele lor foarte bune, apoi uitându-mă la meciuri am înțeles de ce.
Mă aștept ca Stanciu să înscrie în fiecare meci, nu doar acum. Este un jucător care cunoaște foarte bine fotbalul și jucătorii din România și cred că va face o treabă foarte bună.
Alex Băluță este un jucător foarte bun, a jucat în 33 de meciuri în sezonul trecut. L-am luat în cadrul echipei pentru că avem nevoie de el, nu vrem să-l împrumutăm. Credem că ne va ajuta mai ales în acest meci”, a spus antrenorul Jindrich Trpisovsky.
Arbitru de clasă la CFR – Slavia Praga și VAR
Meciul din această seară va fi arbitrat de o brigadă turcă. La centru este Cuneyt Cakir, cel care a condus finala Champions League 2015, Juventus – Barcelona 1-3.
Cakir (42 de ani) a condus până acum 51 de meciuri în Liga Campionilor.
În sezonul precedent al celei mai importante competiții europene intercluburi, Cakir a arbitrat manșa retur a semifinalei dintre Liverpool și Barcelona, încheiată cu victoria englezilor, scor 4-0.
Din această fază a Ligii Campionilor va fi folosit sistemul VAR (arbitraj video), fiind primul meci care se va disputa în România ce beneficiază de această tehnologie.
Nicolae Stanciu este anunțat titular în partida de marți, în timp ce Alex Băluță ar putea să nu fie nici măcar rezervă.
ECHIPELE PROBABILE:
CFR Cluj: Arlauskis – Susic, Vinicius, Burcă, Camora – C. Deac, Bordeianu, L. Aurelio, Djokovic – Rondon, Omrani
Antrenor: Dan Petrescu
Slavia Praga: Kolar – Coufal, Kudela, Hovorka, Zeleny – Husbauer, Soucek – Masopust, N. Stanciu, Olayinka – Yusuf
Antrenor: Jindrich Trpisovsky
Meciul dintre CFR și Slavia Praga se joacă cu casa închisă. Toate biletele au fost vândute.