Liverpool, gest uriaș pentru familia lui Diogo Jota în urma decesului acestuia! Ce decizie au luat “cormoranii”

Articol de Ionuț Nichita - Publicat sâmbătă, 05 iulie 2025, ora 18:00,
Diogo Jota
Diogo Jota

Lumea fotbalului încă e în stare de șoc după vestea că Diogo Jota, atacantul celor de la Liverpool, și fratele său mai mic, André Silva, au decedat. Clubul de pe Anfield a luat o decizie de mare clasă după accidentul cumplit din 3 iulie, în care cei doi și-au pierdut viața.

Liverpool, sprijin pentru familia lui Diogo Jota! Cormoranii vor plăti salariul fostului fotbalist până la finalul contractului

Oficialii clubului Liverpool ar fi decis să continue să plătească salariul lui Diogo Jota până la finalul contractului, care expiră peste două sezoane, pentru a oferi un oarecare sprijin familiei. Atacantul a lăsat în urmă o soție și trei copii.

Conform record.pt, familia lui Diogo Jota va primi anual aproximativ 7 milioane de dolari până în 2027, exact suma pe care atacantul portughez o stabilise cu clubul în momentul negocierilor.

Nu este însă singurul gest de clasă făcut de „cormorani”. Tricoul cu numărul 20 va fi retras definitiv. Pe Anfield ar urma să apară o pictură murală uriașă cu chipul fotbalistului care, din păcate, s-a stins mult prea devreme din viață.

Diogo Jota juca la Liverpool din 2020. Clubul de pe Anfield l-a transferat de la Wolves pentru 45 de milioane de euro. Atacantul portughez și-a ajutat echipa cu 65 de goluri în cele 182 de meciuri jucate. Vârful avea și 49 de selecții la prima reprezentativă a țării sale.

diogo jotaliverpoolrealitatea.netrealitatea