LPF îl desființează pe Dan Petrescu: „Nu este vorba doar de munca jucătorilor…”. Cuvintele antrenorului au supărat conducerea Ligii 1

Articol de Mihai Dragomir - Publicat joi, 17 martie 2022, ora 17:34,
Dan Petrescu
Dan Petrescu

Dan Petrescu a fost deranjat de înjumătățirea punctelor la finalul sezonului regulat. Tehnicianul consideră că toată munca jucătorilor este ruinată. Secretarul general al LPF are o altă filosofie despre actuala funcționare a campionatului intern.

„Principalul obiectiv pe care o are o Ligă îl reprezintă echilibrul concurențial…”

Justin Ștefan, secretarul general al LPF, a declarat pentru PRO X următoarele:

„Din căte vedem cu toții, pare că problemele de la Clinceni sau Mediaș și-au găsit o rezolvare. Campionatul pare tot mai interesant, playoff-ul are miză, mai ales prin împărțirea punctelor. Tot am văzut acea discuție. Principalul obiectiv pe care o are o Ligă îl reprezintă echilibrul concurențial, nu este vorba doar de munca jucătorilor. Să nu știi de la începutul campionatului cine urmează să-l câștige, cine va merge în cupele europene sau cine va fi învingător la începutul meciului. 

În momentul de față nu avem alte informații. Cred că putem să ducem la capăt campionatul cu toate echipele, dar se poate întâmpla orice. Dar noi facem tot ce ține de noi să terminăm cu toate cele 16 echipe.”.

În acest moment CFR ocupă locul 1 din play-off cu 41 de puncte, la 7 puncte de rivala FCSB, care se află pe locul 2 cu 37 de puncte. Craiova, aflată pe locul 3 cu 30 de puncte, se gândește în continuare la titlu.

La finalul sezonului regulat, CFR ocupa tot prima poziție din campionat, doar că la 14 puncte de FCSB. Înjumătățirea punctelor a afectat tabăra feroviarilor, care consideră că toată munca lor de până atunci a fost nulă.

LPFliga1Petrescu