Luciano Spalletti a anunţat lotul provizoriu al Italiei pentru EURO 2024

Articol de Gabriel Ion - Publicat joi, 23 mai 2024, ora 18:28,
Luciano Spalletti
Luciano Spalletti

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Italiei, Luciano Spalletti, a anunţat un lot provizoriu de 30 de jucători pentru EURO 2024.

Riccardo Calafiori, fundaşul echipei Bologna, este debutant

Pe listă figurează nume surprinzătoare, ca Stephan El Shaarawy, de la AS Roma, şi Nicolo Fagioli, de la Juventus Torino, scrie presa internaţională.

Mijlocaşul Nicolo Fagioli a fost convocat la puţin timp după ce s-a încheiat suspendarea îndelungată dictată împotriva sa pentru participarea la pariuri sportive pe platforme clandestine.

Se remarcă prezenţa debutantului Riccardo Calafiori, fundaşul echipei Bologna, revelaţia din Serie A, dar şi absenţa lui Ciro Immobile, cu un sezon slab pentru Lazio Roma, şi a lui Federico Gatti şi Manuel Locatelli, ultimii doi de la Juventus.

Aşa cum era de aşteptat, din lot nu fac parte Sandro Tonali, de la Newcastle United, suspendat pentru încălcarea regulamentului referitor la pariuri, şi Nicolo Zaniolo, de la Aston Villa, accidentat.

Altă absenţă previzibilă este a mijlocaşului Marco Verratti, care s-a transferat în septembrie de la PSG la echipa qatariană Al-Arabi. Verratti nu a fost convocat niciodată de Spalletti, numit în vara anului trecut în locul lui Roberto Mancini, selecţionerul cu care Italia a câştigat EURO 2020.

Lotul definitiv al Squadrei Azzurra va fi redus la 26 de jucători pe 6 iunie

În atac, punctul slab pentru La Nazionale, Spalletti a convocat şapte jucători, printre care Federico Chiesa (Juventus), Mateo Retegui (Genoa) şi Gianluca Scamacca (Atalanta Bergamo). Scamacca, care a câştigat miercuri Europa League cu Atalanta, este în formă, cu nouă goluri marcate în toate competiţiile în mai puţin de două luni.

Italia va întâlni Albania, Spania şi Croaţia în Grupa G de la EURO 2024, competiţie care va avea loc în Germania între 14 iunie şi 14 iulie. Echipa va juca două meciuri amicale înainte de turneul final cu Turcia, pe 4 iunie, şi Bosnia, cinci zile mai târziu.

Lotul provizoriu al Italiei este următorul:

portari: Gianluigi Donnarumma (Paris Saint-Germain/Franţa), Alex Meret (Napoli), Ivan Provedel (Lazio Roma), Guglielmo Vicario (Tottenham/Anglia)

fundaşi: Francesco Acerbi (Inter Milano), Alessandro Bastoni (Inter Milano), Raoul Bellanova (Torino FC), Alessandro Buongiorno (Torino FC), Riccardo Calafiori (Bologna), Andrea Cambiaso (Juventus), Matteo Darmian (Inter Milano), Giovanni Di Lorenzo (Napoli), Federico Dimarco (Inter Milano), Gianluca Mancini (AS Roma), Giorgio Scalvini (Atalanta)

mijlocaşi: Nicolo Barella (Inter Milano), Bryan Cristante (AS Roma), Nicolo Fagioli (Juventus), Michael Folorunsho (Verona), Davide Frattesi (Inter Milano), Jorginho (Arsenal/Anglia), Lorenzo Pellegrini (AS Roma), Samuele Ricci (Torino FC)

atacanţi: Federico Chiesa (Juventus), Stephan El Shaarawy (AS Roma), Riccardo Orsolini (Bologna), Giacomo Raspadori (Napoli), Mateo Retegui (Genoa), Gianluca Scamacca (Atalanta), Mattia Zaccagni (Lazio)