Lucrul cu care l-a impresionat Luca Băsceanu pe Gică Popescu. Gică Popescu, fascinat de talentul tânărului

Luca Băsceanu (19 ani) este unul dintre cei mai primițători tineri din SuperLiga României, iar transferul lui la Universitatea Craiova este foarte aproape de a fi oficializat.
Evoluțiile lui Băsceanu la Farul în sezonul abia încheiat l-au adus pe radarul mai multor echipe din România, însă se pare că va ajunge în Bănie, sub comanda lui Mirel Rădoi (44 de ani), pentru suma de un milion de euro.
Gică Popescu: „Luca Băsceanu a tras echipa după el, însă nu evoluțiile m-au impresionat, ci jocul sub presiune”
Gică Popescu, președintele celor de la Farul Constanța, a avut o intervenție telefonică la Digi Sport, unde a vorbit și despre transferul lui Băsceanu, pe care l-a lăudat pentru evoluțiile sale din play-out, unde „a tras echipa după el”.
„Nu am permisiunea Craiovei să vă dau date din contract. Dacă nu era un preț bun, nu-l dădeam. E un jucător care a tras echipa după el la o presiune extraordinară în ultimele 5-6 meciuri de campionat. A tras echipa după el, a avut cele mai bune evoluții.
Presiunea era mare, eram la retrogradare. Și-a asumat lucruri, a încercat să facă diferența. Pe mine nu evoluțiile lui m-au impresionat, ci modul în care a suportat presiunea. A dat dovadă de o maturitate incredibilă prin această asumare pe care a avut-o în ultimele zile.”, a declarat Gică Popescu, la emisiunea Digi Sport.