Marc-Andre ter Stegen, gata de revenire! Poate juca în această săptămână

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat marți, 29 aprilie 2025, ora 17:59,
Barcelona
Barcelona

 

Marc-Andre ter Stegen (32 de ani) se pare că este gata de revenirea pe teren, după accidentarea gravă suferită în acest sezon.

În toamna anului trecut, goalkeeper-ul catalanilor a suferit o ruptură a tendonului rotulian al genunchiului drept și astfel a fost indisponibil timp de 7 luni.

Principalul portar al Barcelonei a devenit polonezul Wojciech Szczesny, care, deși se retrăsese din activitate, a semnat cu Barcelona.

Se pare că așteptarea a luat sfârșit pentru Ter Stegen, iar revenirea poate fi chiar în această săptămână, însă nu în semifinalele Champions League, cu Inter, ci în La Liga.