Marc Bernal va absenta un an, după accidentarea suferită la genunchi
Tânărul mijlocaş spaniol Marc Bernal va lipsi pentru un an de pe teren, în urma accidentării la genunchi, a anunţat luni Barcelona, într-un comunicat.
Marc Bernal este sub contract cu FC Barcelona până în anul 2026
Victimă a unei rupturi a ligamentului încrucişat anterior al genunchiului stâng pe 27 august, într-un meci cu Rayo Vallecano, Marc Bernal (17 ani) a fost operat luni şi va lipsi până în septembrie 2025.
„Marc Bernal a fost operat cu succes de leziunea de ligament încrucişat anterior şi de meniscul genunchiului stâng de către medicul Joan Carles Monllau, sub supravegherea Serviciilor Medicale ale Clubului, la spitalul din Barcelona, luni dimineaţă”, se arată în comunicatul de presă al catalanilor, care adaugă şi faptul că „timpul estimat pentru recuperarea lui este de 12 luni”.
Marc Bernal este sub contract cu FC Barcelona până în anul 2026.