Marcel Popescu nu-și iartă jucătorii: „O dezamăgire! O atitudine de superficialitate”. Remarcatul său

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 22 iulie 2021, ora 23:07,
CSU Craiova, în deplasare cu Laci, sursa foto: Universitatea Craiova/Facebook
CSU Craiova, în deplasare cu Laci, sursa foto: Universitatea Craiova/Facebook

CSU Craiova a pierdut la debutul din acest sezon al cupelor europene, în turul al doilea preliminar din Conference League. 

Echipa condusă de Marinos Ouzounidis a fost învinsă în deplasare în fața celor de la Laci, scor 0-1.

La finalul partidei, Marcel Popescu a avut o reacție sinceră, acuzând lipsa de atitudine și de implicare în joc manifestată de elevii antrenorului elen. Acesta nu și-a menajat jucătorii, de care s-a arătat total dezamăgit.

„Este o dezamăgire, pentru că atitudinea și modul de abordare într-un joc de cupe europene care-ți permite să te afirmi… Nu poți trata într-un asemenea mod, pentru că te taxează. Trebuie să ne uităm la noi. O atitudine de superficialitate, de superioritate, de lipsă de angajament te duce unde vedem, asta este!

Ce să spun, victoria este absolut meritată, o echipă care joacă simplu, care nu încearcă să facă ceea ce nu știe sau nu poate. S-ar putea ca Laci să devină mai vulnerabilă în momentul în care este condusă, în schimb am văzut un joc la sacrificiu al lor, dar la limita sportivității. Nu numai eu sunt dezamăgit, toată lumea este. Nu putem să ne ascundem după degete, asta este realitatea, am văzut-o cu toții, a declarat managerul oltenilor, pentru Digi Sport.

Totuși, Marcel Popescu a avut și un evidențiat: Gustavo, care a intrat în minutul 65 în locul lui Alex George, și s-a remarcat prin cea mai mare ocazie a Craiovei din partea secundă.

„S-ar putea să fie schimbări nominale ale unor jucători (n.r. la meciul retur), pentru că uite… Hai să fim corecți și să vedem, Gustavo a probat pentru cele 20 de minute o altă atitudine, un alt spirit, a încercat. Tipul ăsta de jucător, dacă mai există 4-5 ca el, pot schimba jocul. Din apatia lui Cîmpanu am trecut la entuziasmul și explozia lui Gustavo, acolo s-a schimbat jocul”, a mai menționat Marcel Popescu.

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | OLTENII SE FĂCURĂ DE RÂS ÎN ALBANIA! CRAIOVA PIERDE LA DEBUTUL EUROPEAN AȘA CUM S-A ÎNTÂMPLAT ȘI ÎN 2020

marcel popescuconference leaguecraiovarealitatealaci