Marea favorită a CM din Qatar, în opinia lui Viorel Moldovan: „Are un lot foarte, foarte valoros”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat luni, 14 noiembrie 2022, ora 21:32,
Viorel Moldovan
Viorel Moldovan

Brazilia este marea favorită să câștige Campionatul Mondial de fotbal din Qatar, care începe duminică.

Brazilia este marea favorită, are un lot foarte, foarte valoros”, apreciază Viorel Modovan

Fostul internațional român Viorel Moldovan argumentează prin faptul că fotbaliștii brazilieni neconvocați valorează, în total, 300 de milioane de euro.

A 22-a ediţie a CM are loc în Qatar și se va desfășura între 20 noiembrie și 18 decembrie. Va fi prima Cupă Mondială organizată în lumea arabă şi a doua organizată în Asia după ediţia 2002 din Coreea de Sud şi Japonia.

Va fi ultimul turneu final cu 32 de echipe, numărul urmând să crească la 48 de selecţionate începând cu CM 2026 din SUA, Mexic şi Canada.

Brazilia este marea favorită, are un lot foarte, foarte valoros. Dacă ne uităm pe lotul lor ăla neconvocat şi tot valorează peste 300 de milioane de euro, deci vă daţi seama ce jucători au în lotul convocat.

Aşa că sunt şanse mari să fie ediţia lor asta din Qatar, deşi în fotbal nu se ştie niciodată. După Brazilia, urmează în contingent format din mai multe naţionale precum Anglia, Argentina, Germania, Franţa, Spania… deci cam aceleaşi echipe care au fost tot timpul acolo sus.

Favorita mea este să spunem Franţa, pentru că am jucat acolo mult timp… dar şi ea traversează un moment de tranziţie, are jucători absenţi”, a menţionat el.

Cel mai bun jucător al CM din Qatar poate fi francezul Kylian Mbappe, riscă mun pronostic Viorel Moldovan

Fostul atacant se gândește mai puțin la faptul că va fi ultimul Campionat Mondial pentru Cristiano Rolando și Lionel Messi, deoarece a avut privilegiul, alături de ceilalți iubitori de fotbal, să-i vadă la lucru 15 ani.

Cel mai bun jucător poate fi Mbappe în Qatar, l-am văzut la ultimul turneu final… dar poate să fie şi Neymar, aşa cum poate să fie şi Messi. Şi, de ce nu, pot apărea şi jucători surpriză pe lista asta”, a adăugat Moldovan.

Referitor la faptul că pentru Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo va fi ultima participare din carieră la Cupa Mondială, Viorel Moldovan recunoaște că era normal să vină şi acest moment.

Se spune că vârsta nu iartă pe nimeni şi aşa este. Sunt etape şi etape… aşa cum uşor-uşor dispare Cristiano Ronaldo, va dispărea şi Messi sau Neymar. Însă Ronaldo şi Messi ne-au încântat mai bine de 15 ani.

Am avut privilegiul să îi vedem şi să-i admirăm. E greu să se mai nască imediat un Messi, dar nu se ştie niciodată. Până la urmă cineva va veni în urma lor, asta e clar”, a mai spus fostul internațional.

Viorel Moldovan a jucat de 70 de ori pentru naţionala României, marcând 25 de goluri. El a înscris două goluri pentru România la CM din 1998, contra Angliei (2-1) şi contra Tunisiei (1-1), evoluând în toate cele patru partide ale tricolorilor la turneul din Franţa.

viorel moldovancampionatul mondial 2022qatar 2022