Marinos Ouzounidis, pe picior de plecare de la CS U Craiova! Cine ar putea veni în locul său

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 02 iunie 2021, ora 19:25,
Marinos Ouzounidis
Marinos Ouzounidis

Marinos Ouzounidis a reuşit să câştige Cupa României cu CS U Craiova, iar în campionat să termine pe poziţia a treia.

După această performanţă, Marinos Ouzounidis a primit o ofertă tentantă din Arabia Saudită, de la Al Raed, informează cei de la Fanatik.

Deşi a câştigat un trofeu cu echipa din Bănie, Mihai Rotaru nu ar spune nu unei despărţiri de tehnicianul adus la începutul anului, după despărţirea de Corneliu Papură.

Dacă grecul ar pleca de la CS U Craiova, Mihai Rotaru ar vrea să dea lovitura şi să îl aducă la echipă pe Laszlo Boloni, rămas liber de contract acum, după despărţirea de Panathinaikos, potrivit GSP.

,,Am avut discuții cu doi președinți foarte interesanți din Liga 1 și pe amândoi îi apreciez foarte mult. Amândoi sunt de o seriozitate maximă și le dau credit. Da, din România. Dar… Cam atât. Am discutat cu două cluburi și jumătate. Zic jumătate fiindcă nu am discutat cu el, dar știu că la un moment dat aș dori să ajut.”, a declarat Boloni, pentru GSP, în decembrie 2020.

Laszlo Boloni este unul dintre cei mai titraţi antrenori români, având în palmares un titlu în Portugalia cu Sporting, respectiv unul în Belgia, cu Standard Liege.

Foto: Kurt Desplenter (Profimedia)

Citeşte şi Marinos Ouzounidis, pus pe un piedestal de greci! Topul select din care face parte antrenorul

 

craiovaal raedrealitateaMarinos Ouzounidisarabia sauditaLaszlo Boloni