Marius Măldărășanu a recunoscut că a discutat cu Rapid

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat luni, 05 mai 2025, ora 09:04,
Marius Măldărășanu
Marius Măldărășanu

Marius Măldărășanu, 50 de ani, antrenorul lui Hermannstadt, a comentat victoria cu Oțelul, 2-1, obținută după o primă oră în care echipa lui a fost surclasată, și a admis că au existat discuții privind instalarea lui pe banca Rapidului.

„Nu vorbim despre discuții, nu… Am încercat să fiu foarte detașat de tot ce se scrie și spune, pentru că este un final greu de sezon. Dacă mă uit în spate, a fost atât de greu și se poate termina atât de frumos.

Încerc să fiu concentrat aici, pentru că nu e bine nici pentru jucători să vadă toate știrile astea.

Tot timpul au fost discuții, așa, prin interpuși sau terți. Probabil pe lista Rapidului am fost mereu. Că am fost al doilea, al treilea, nu știu, dar e bine că… Asta mă face să cred că am muncit bine, că sunt pe drumul cel bun în momentul în care sunt pe buzele unor echipe. Mai mult nu pot să spun. Aștept să se termine sezonul și voi lua o decizie”, a declarat Marius Măldărășanu, după meciul cu Oțelul.

marius măldărășanurapid