Marius Șumudică, după debutul la CFR Cluj: „D-abia a început tăvălugul, avem mult de muncă”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat marți, 06 iulie 2021, ora 22:43,
MARIUS ȘUMUDICĂ
MARIUS ȘUMUDICĂ

CFR Cluj a învins echipa bosniacă Borac Banja Luka, scor 3-1, marţi seara, în prima manşă a turului întâi preliminar al Ligii Campionilor.

Meciul a consemnat debutul lui Marius Șumudică, pe banca tehnică a campioanei României. La finalul partidei, tehnicianul a declarat că returul va fi de foc, suporterii din Bosnia și Herțegovina fiind pătimași.

Dacă ne vom culca pe o ureche că ne-am calificat, vă dați seama ce ne așteaptă. Știu că sunt suporteri pătimași, va trebui să fim foarte inteligenți și să menținem acest avantaj de două goluri. Îmi pare rău de golul primit, le-am strigat de 5 ori de pe margine că mai e un minut și trebuie să închidă jocul. Dacă intram cu 2-0 la pauză, cu siguranță mai marcam cel puțin o dată, iar la 3-0 puteam spune că suntem aproape calificați. Îmi pare rău de ocaziile avute, am jucat un fotbal frumos, am avut 4-5 situații clare de a marca în prima repriză. Lipsește ritmul de joc, a fost primul joc, o presiune teribilă. 

Sperăm să nu mai facem astfel de greșeli în deplasare. E offside un metru la ocazia lui Vranjes, am văzut de 3 ori. Tot ce a fost la limită a dat mai mult pentru ei, dar important e că jucătorii au înțeles, și-au dorit foarte mult, au turat motoarele la maxim.

Mi-a plăcut atitudinea jucătorilor, exprimarea, am avut o sumedenie de ocazii. E clar că sunt lucruri pe care le-am lucrat, le vom lucra în continuare, pentru că trebuie să profit de calitățile acestor jucători. Ne așteaptă un meci extrem de dificil cu cei din Craiova, o echipă puternică. Sper să elimin entuziasmul jucătorilor mei după această partidă, iar la jocul cu Craiova să revenim cu picioarele pe pământ. La trei zile vom juca cu Banja Luka, ne așteaptă un drum greu avionul, nu va fi ușor, dar avem un avantaj oarecum confortabil.

Senzațional m-am simțit. Le mulțumesc suporterilor, mi-au scandat numele, nu poți să te simți decât bine când vii într-un oraș și ești respectat de oamenii de aici. Le promit că voi face tot ceea ce știu eu mai bine ca această echipă să triumfe în continuare. Pentru mine este mult mai importantă o calificare  și să mergem cât mai mult în Champions League decât să luăm Supercupa. Asta nu înseamnă că ne vom da la o parte. Vom schimba niște jucători, mergem la București să demonstrăm în continuare că jocul lor

A venit un jucător, Fofana, din Franța, un jucător foarte bun de mijlocul turneului. Suntem în discuții și cu un atacant, iar atunci vom fi bine și dublați pe toate posturile. Sper din suflet ca accidentarea lui Susic să nu fie gravă. D-abia a început tăvălugul, avem mult de muncă, a declarat Șumudică, la Digi Sport.

Returul dintre Borac Banja Luka și CFR Cluj va avea loc pe 13 iulie. Învingătoarea dintre cele două echipe se va califica în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, unde va juca împotriva învingătoarei din duelul Fola (Luxemburg) – Lincoln (Gibraltar).

Citește și LIVE BLOG | ȘUMUDICĂ, DEBUT CU DREPTUL LA CFR! CAMPIOANA ROMÂNIEI A TRECUT FĂRĂ EMOȚII DE BORAC BANJA

champions leaguerealitateafotbalcfr clujborac