Mărturia cutremurătoare a unei handbaliste ucraineene: „Când vorbesc cu mama la telefon, aud explozii”

Yaroslava Burlachenko evoluează chiar în România, la Minaur Baia Mare și în parelel cu activitatea pe care o desfășoară încearcă șă își ajute conaționalii rămași în țara afectată grav de războiul început pe 24 februarie.
Ea și-ar fi dorit să ajungă chiar atunci în Ucraina pentru a petrece câteva zile alături de familia sa.
„Am vrut să mă întâlnesc cu soțul meu acolo, cu familia mea. M-am hotărât într-un final să nu mă duc și când m-am trezit dimineață, am aflat că a început războiul. Eram șocată, blocată. Nu-mi dădeam seama ce se întâmplă. În primele două zile după ce am vorbit cu rudele, cu soțul, mi-am dat seama că poate și eu le transmit mai multă panică și de aceea am căutat tot felul de idei de cum pot ajuta.
Atunci mi-a venit ideea de voluntariat. Am ales să creez un canal de Telegram prin care să dau informații tuturor ucrainenilor care vin în România. Știu că mulți oameni nu vorbesc nici engleză, nici română sau poloneză și de aceea am încercat să traduc ceea ce am găsit în ucraineană. Am vorbit cu rudele mele și le-am spus că fac orice să-i protejez, chiar să-i aduc aici. Am vorbit cu prietenii mei și mulți mi-au spus că nu vor să plece”, a declarat handbalista într-o intervenție pentru Gsp.
CITEȘTE ȘI –>> Povestea unui fost atacant care s-a luptat cu virusul din prima linie: „Nu îmi ies din minte acele imagini”
Dacă soțul ei a putut să ajungă în România pe 1 martie, mama sportivei a rămas în capitala Kiev, bombardată intens de forțele ruse de la începutul confruntărilor armate.
„Chiar ieri vorbeam cu mama la telefon și auzeam explozii. Am și trei frați și o soră mai mică. Dacă vă aduceți aminte de turnul de televiziune care a explodat în Kiev, pe acolo am crescut, acolo am trăit și acolo locuiește familia mea. Am avut noroc pentru că turnul este undeva sus, iar ei stau într-o vale.
La un moment dat am încercat să le trimit bani, pentru că a rămas un singur magazin în care prețurile au crescut incredibil. Am spus că este periculos să meargă mai departe la alte magazine și am încercat să rezolv, să caut soluții să pot să le trimit bani. Mama mea este în vârstă, frații mei mai mici o ajută să se descurce. Ei au 21 și 24 de ani și au ieșit să-și apere teritoriul. Și soțul surorii mele luptă în apărarea țării”, a mai povestit Burlachenko.
CITEȘTE ȘI –>> Video | Mondo Duplantis a stabilit un nou record mondial! Suedezul și-a doborât propriul record