Mbappe și PSG se judecă la UEFA pentru peste 55 de milioane de euro

Clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain a înregistrat la UEFA litigiul său financiar de 55,4 milioane de euro cu atacantul Kylian Mbappe, informează cotidianul sportiv L’Equipe.
Suma de 55,4 milioane de euro reprezintă salarii neplătite și alte bonusuri revendicate de actualul atacant al clubului spaniol Real Madrid și a fost înregistrată pentru a respecta regulile de procedură ale forului fotbalistic continental, conform cărora, cluburile care participă la cupele europene nu trebuie să aibă datorii față de angajații lor.
Articolul 82.01 din secțiunea ‘Licențierea cluburilor și viabilitatea financiară’ impune ca ‘începând cu datele de 15 iulie, 15 octombrie și 15 ianuarie ale sezonului de licențiere, titularul de licență nu trebuie să aibă restanțe de plată către personalul său, care rezultă din obligații contractuale sau legale datorate până cel târziu la 30 iunie, 30 septembrie și, respectiv, 31 decembrie’.
‘Beneficiarul de licență trebuie să întocmească și să depună, în termenul și în forma comunicate de UEFA, o declarație prin care se confirmă totalul datoriilor față de personal, precum și absența sau existența restanțelor de plată’, continuă regulamentul.
Prin această nouă manevră, PSG s-a conformat așadar regulilor UEFA și își continuă bătălia legală împotriva fostului său atacant. Două hotărâri în favoarea lui Mbappe au fost deja pronunțate: prima pe 11 septembrie 2024, de către Comisia juridică a Ligii franceze de fotbal (LFP), confirmată de Comisia mixtă de apel a Ligii, pe 25 octombrie 2024.
Ambele comisii au admis că sumele respective sunt datorate de clubul francez fostului său jucător, iar PSG s-a adresat ulterior unei instanțe judecătorești din Paris, în urma celor două decizii ale LPF.