Fotbal Extern· 2 min citire

Meci de coșmar pentru Galatasaray! Formația lui Moruțan și Cicâldău, demolată într-un meci cu 8 goluri

Olimpiu Moruțan - Alexandru Cicâldău

Olimpiu Moruțan - Alexandru Cicâldău

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 28 ian. 2022, 15:14

Galatasara Istanbul, formația la care sunt legitimați românii Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău, a fost demolată în ultimul joc disputat.

Într-un meci de pregătire, formația din capitala Turciei a fost învinsă fără drept de apel de Tuzlaspor, formație de Liga a 2-a. 2-6 a fost scorul final al meciului din această după-amiază.

Ezeh în minutele 20, 28 și 50, Kurt în minutul 59, Sahinturk în minutul 78 și Bradhi au marcat pentru Tuzlaspor, în timp ce reușitele gazdelor au fost semnate de către Kurt (autogol minutul 15) și Bayram în minutul 66.

La Galatasaray, Moruțan și Cicâldău nu au jucat. Antrenorul echipei a vut să vadă la lucru jucătorii care au evoluat mai puțin în acest sezon.

https://twitter.com/GalatasaraySK/status/1486991588605808641

Moruțan, șanse tot mai mari să plece de la Galatasaray! Prima ofertă concretă pentru român

Olimpiu Moruțan a plecat în vara anului trecut la Galatasaray, însă nu a reușit să rupă gura târgului în țara semilunei!

Fostul mijlocaș al celor de la FCSB a scăzut din turație odată cu trecerea timpului, iar oficialii formației Cim Bom Bom au luat în calcul chiar să îl împrumute pe internaționalul în vârstă de 22 de ani în această iarnă. Una dintre principalele destinații ale lui Moruțan ar putea fi Yeni Malatyasport, ultima clasată din Superliga Turciei.

Conform informațiilor celor de la sporx.com, gruparea condusă de Marius Șumudică a înaintat prima ofertă concretă pentru fotbalistul român. Turcii notează că Malatyaspor este interesată de împrumutul lui Moruțan până la finalul acestui sezon, însă viitorul mijlocașului în vârstă de 22 de ani urmează să fie stabilit de noul tehnician al celor de la Galatasaray, Domenec Torrent.

Gigi Becali nu a încasat niciun euro de pe urma transferului lui Moruțan la Galatasaray

„Da, tată! Este adevărat. Nu am primit niciun ban până acum de la Galatasaray, iar eu vreau să îmi recuperez cât mai repede prima tranșă. Nu vreau să ajung pe la FIFA cu turcii. Argăseală știe ce are de făcut. Tu mă întrebi acum și de alte sume din clauzele contractului, dar ce să-ți spun de ele dacă turcii nu mi-au dat până acum niciun ban? În noiembrie trebuia să priimim 700 de mii de euro, prima tranșă din cei 3.500.000 de euro”, a declarat Gigi Becali, potrivit Pro Sport.

Citește și Olimpiu Moruțan, înjosit de turci: ,,Cu acest fizic poate juca la U19”

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News