Mesajul clar al lui Dragoș Bon după a doua victorie consecutivă pe banca Craiovei: ”Era o tensiune foarte mare!”

Articol de Mihai Popescu - Publicat sâmbătă, 17 decembrie 2022, ora 23:39,
Dragoș Bon
Dragoș Bon

Echipa CS Universitatea Craiova a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Chindia Târgovişte, într-un meci din etapa a 21-a. Chindia a ratat un penalti.

La finalul partidei, Dragoș Bon a oferit mai multe declarații.

”Era o tensiune foarte mare, ne doream foarte mult să obținem toate cele trei puncte. Sunt foarte fericit că am obținut o victorie categorică, că am controlat jocul în proporție de 90%. Markovic e unul dintre cei mai talentați jucători din România, dacă va avea continuitate, cu siguranță va juca într-un campionat puternic.

Se caută un antrenor cu mai multă experiență, cu un nume mai mare, așa se dorește la Universitatea Craiova. Sper să fie inspirată conducerea, iar eu îmi doresc să rămân aproape de echipă. Eu am redresat mereu echipa când s-a apelat la mine, sunt pregătit. Ne-am consolidat poziția în play-off și am mare încredere că vom arăta mult mai bine și nu vom mai întâlni asemenea momente tensionate.

A fost decizia mea să păstrăm posesia, să nu ne asumăm niciun risc. Știam că lumea dorește spectacol, dar pentru mine erau importante cele trei puncte și nu am vrut să luăm gol în repriza a doua. Au fost momente oscilante, ar putea părea deplasat să vorbim despre titlu, dar sper să ne batem până la final.

Nu vor fi schimbări radicale la echipă, avem un lot foarte valoros. Nu sunt jucători care să nu aibă calitate și valoare. Nu pot să comentez deciziile domnului Mirel Rădoi. Eu, când am venit la echipă, am spus că am nevoie de toți jucătorii din lot”, a spus Bon.

superligacraiovadragoș bon