Mesajul lui Contra pentru Multescu! Cei doi s-au întâlnit pe scările de la Rin

Gheorghe Mulțescu (68 de ani) și-a reziliat contractul cu Dinamo. Experimentatul antrenor îi lasă locul pe bancă lui Cosmin Contra, fostul selecționer al României.
Clubul a anunțat că Gheorghe Mulţescu va ocupa o altă funcţie în cadrul clubului, poziţia urmând a fi stabilită, zilele următoare, după o discuție cu oamenii din conducerea executivă a dinamoviştilor.
Tehnicianul de 68 de ani a dezvăluit că a avut deja o discuție cu noul antrenor al „câinilor”, Cosmin Contra, iar acesta l-a rugat să rămână alături de el la echipă. Mulțescu a anunțat că va lua o decizie în acest sens zilele viitoare.
„Trebuia să vină spaniolii, cei din club au zis dă-i drumul la treabă, facem un contract, dacă ei vin bine, dacă nu mergem până la capăt. Nu puteam să facem pe două săptămâni, fiindcă nu aveam autoritate şi credibilitate. S-a făcut ca să meargă, să nu avem blocaje.
M-am întâlnit acum şi cu Cosmin, el cobora şi el ieşea, mi-a zis că dacă vreau să rămân are nevoie de experienţa mea. Mă voi gândi câteva zile, toată lumea vrea să colaborăm. Dacă apare vreo opţiune financiar bună mă voi gândi”, a spus Mulțescu după rezilierea contractului cu Dinamo.