Mesajul lui MM Stoica pentru jucătorii de la FCSB: ”În rest, nu mi-a plăcut absolut deloc!”
FCSB a câștigat cu 2-1, contra celor de la FC Botoșani, în această etapă.
MM Stoica nu a fost deloc mulțumit de ce văzut.
Oficialul echipei a tras un semnal de alarmă.
„N-am vrut să intru ieri în vestiar, eram mult prea nervos, azi n-am vrut să vorbesc cu nimeni. Nu mi-a plăcut deloc ce am văzut. Eu iau la pachet ultimele meciuri, Galaţiul şi ăsta, la Galaţi n-am avut absolut nimic de comentat, a fost cel mai bun meci al nostru din actuala ediţie de campionat, totul a fost la superlativ. Aici? Doar 2-3 jucători, Bîrligea, Olaru, cărora nu le pot reproşa nimic.
În rest, nu mi-a plăcut absolut deloc. Aroganţă, relaxare, dacă intrăm în teren cu atitudinea asta n-o să facem absolut nimic.
Clasamentul nu mă supără, dar mai e un meci astăzi (n.r. U Cluj – CFR Cluj). Hai să-ţi spun ceva, era minutul 80, cei de lângă mine nu înţelegeau de ce eram aşa turbat, eram terminat, mi-am aruncat geaca de pe mine, simţeam că se întâmplă ce s-a întâmplat anul trecut la Ploieşti.
Dacă David Miculescu nu era destul de responsabil în prelungiri, atunci noi făceam 2-2. Asta ne mai lipsea, să facem 2-2. Am fost foarte nemulţumit, unii jucatori n-au tratat profesionist meciul ăsta.
Am spus care e părerea mea, foarte multe greşeli, alţii care voiau să joace doar vertical, sunt foarte multe chestii pe care le voi discuta şi eu, mult mai calm, în drum spre Germania, ştiu că e greu să te concentrezi la toate meciurile la fel, mă aşteptam la mai mult, de ce? Botoşani tocmai ne bătuse 1-0, mi-a rămas pe retină golul lor„, a Mihai Stoica, pentru Prima Sport.