Messi a fost din nou decisiv în MLS. Ce a făcut campionul mondial
Articol de Mihai Popescu - Publicat duminică, 21 aprilie 2024, ora 11:18,
Echipa Inter Miami continuă să avanseze în Conferinţa de Est a MLS, după ce a învins duminică pe teren propriu formaţia Nashville, scor 3-1, graţie unei duble a lui Lionel Messi.
Echipa din Tennessee, care se află pe ultimul loc în clasament, a deschis scorul în minutul 2, cu un autogol al fundaşului Franco Negri.
Dar Messi a egalat rapid după o deviere a lui Luis Suarez (1-1, 11). Un alt fost coechipier de la Barça, Sergio Busquets, a fost cel care a adus-o pe Miami în avantaj înainte de pauză, reluând cu capul la cornerul argentinianului (2-1, 39′).
Messi a reuşit o dublă pe final de meci, când a transformat un penalty acordat tânărului atacant brazilian Léo Afonso, care intrase pe teren cu puţin timp înainte (3-1, minutul 81).