Mihai Stoica a comentat gafele lui Leonard Strizu după meciul cu FC Botoșani: „Nu-mi convine, dar asta e situaţia”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat sâmbătă, 03 decembrie 2022, ora 14:19,
Mihai Stoica
Mihai Stoica

Leonard Strizu a debutat ca antrenor principal la FCSB în meciul câștigat cu 3-2 în deplasare cu FC Botoșani, restanță din Etapa a 6-a a Superligii.

E imaginea clubului în joc”, a spus Mihai Stoica, referindu-se la gafele lui Leonard Strizu

La conferința de presă de după meci, Leonard Strizu a dat un adevărat recital: i-a încurcat pe Octavian Popescu şi pe David Miculescu, a uitat ce schimbări a făcut şi a uitat numele unui membru al staff-ului, Lucian Filip.

Managerul FCSB Mihai Stoica a pus aceste gafe pe seama emoțiilor. „Suntem obligaţi să avem licenţă PRO, da? Avem licenţă PRO! Vreţi momente vesele, staţi de vorbă cu Leo, care e problema?

E imaginea clubului în joc, dar când eu am 200 şi ceva de nume şi nu pot să aleg un antrenor… E o problemă a şcolii de antrenori. El e produsul şcolii naţionale de antrenori.

Unii care au făcut performanţe prin campionatul nostru n-au trecut examenul şi n-au luat licenţa PRO. Faceţi un colaj, dacă vă plac aşa mult chestiile astea, poticnelile de la flash-interviuri, faceţi cu Marin Dună, Mişu Ciobanu, că ei sunt antrenorii.

Omul s-a emoţionat, n-a fost în viaţa lui în faţa unui microfon. A vrut să spună Tavi Popescu şi a zis Miculescu. Când ai emoţii, se întâmplă. Nu toţi sunt ca noi, care ştim ce să spunem în faţa camerei. Unii se pierd.

Şi fotbaliştii adevăraţi îşi înghiţeau vorbele, Paul Scholes nu putea să vorbească, iar el era la Manchester United. Învaţă oamenii, o să înveţe şi Leo să vorbească, nu-i problemă. Nu-mi convine, dar asta e situaţia”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.

mihai stoicaleonard strizusuperliga