Mihai Stoica a remarcat 2 fotbaliști în CFR Cluj – Dinamo: „Galop de sănătate! Au jucat singuri”
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al celor de la FCSB, crede că scorul a fost conform cu ce s-a jucat în Gruia. Surprinzător i s-a părut doar că CFR Cluj nu a reușit să înscrie în prima repriză a duelului cu Dinamo.
„Eu nu consider că este o înfrângere aspră. E mare lucru că s-a intrat cu 0-0 în pauză. Au fost ocazii rarisime, două mari pe finalul primei părți. Dinamo n-a contat! A părut că intră bine în meci, apoi a dispărut total.
Probabil terenul lui CFR e greu pentru echipele din subsol. A fost un galop de sănătate! E un scor care reprezintă realitatea fără niciun fel de dubiu”, a spus Mihai Stoica la „Sport Report” de la Orange Sport.
Mihai Stoica a continuat analiza: „Nu pot să îmi dau seama ce m-a impresionat. E o echipă atipică. Cu excepția lui Otele, jucător de viteză și care poate destabiliza în duelurile 1 vs 1, au la mijloc un jucător cu certă valoare, pe Tachtsidis. În rest, doar jucători puternici, cu forță. Nu pot să zic că m-a impresionat, dar în partea secundă au jucat singuri”.