Mihai Teja, supărat după remiza din Giulești! Care e nemulțumirea antrenorului lui FC Botoșani

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat duminică, 09 octombrie 2022, ora 11:22,
Mihai Teja
Mihai Teja

Echipa FC Botoșani a plecat neînvinsă din Giulești, producând Rapidului primul scurtcircuit pe noul stadion.

Suntem dezamăgiți că nu am luat 3 puncte”, a spus Mihai Teja după Rapid – Botoșani 1-1

Echipa moldavă a remizat, 1-1, după ce a condus timp de 55 de minute. Țigănașu a deschis scorul în minutul 38, iar Junior Morais a egalat în minutul 83.

La final, antrenorul oaspeților, Mihai Teja, a recunoscut că este supărat că nu a câștigat toate cele trei puncte. „Plecăm cu dezamăgirea că nu am câştigat 3 puncte, am fost atât de aproape, la fel cum s-a întâmplat şi cu ‘U’ Cluj-Napoca.

Echipa a jucat bine. Am ales o tactică mai defensivă. Nu e uşor să câştigi în Giuleşti, dar cu gândul acesta am venit aici, să câştigăm.

Ştiam că vom suferi. Am reuşit să dăm un gol, am mai avut câteva ocazii, inclusiv în final. Suntem puţin dezamăgiţi, fiindcă ne scapă punctele printre degete, aici e problema noastră.

Pentru mine, băieţii mei au câştigat partida. Suntem puţini dezamăgiţi, puteam lua toate punctele, dar aşa a fost să fie.

E bun şi un punct. Trecem printr-o perioadă grea, dar ne doream foarte mult încrederea pentru a căpăta încrederea, pentru a avea un moral mai bun. O victorie schimba lucrurile”, a recunoscut Mihai Teja.

Încercăm să reconstruim echipa”, a reafirmat Mihai Teja

Tehnicianul a reafirmat că echipa pe care o pregătește în reconstrucție. „Mă tot întrebaţi de o posibilă plecare de la Botoşani, puneţi presiune pe mine.

Eu încerc să dau tot ce am mai bun, sunt împăcat cu mine, ştiu că fac tot ce depinde de mine pentru a ridica echipa şi a încerca să fac lucruri bune.

E clar că băieţii joacă şi pentru mine. Trebuie să trecem peste această perioadă grea împreună, eu sunt mulţumit de ei. Când sunt trei înfrângeri la rând, mass-media şi toată lumea începe: ‘Demite-l pe Teja, fă aia’. Nu ştiu dacă asta e plăcerea suporterilor sau a patronilor.

Noi am avut şase meciuri bune, am început bine campionatul, apoi am avut un recul. Să fim realişti, nu suntem Barcelona! Încercăm să reconstruim echipa”, a mai spus Mihai Teja.

superligamihai teja