Schioarea americană Mikaela Shiffrin a câștigat slalomul uriaș de la Are (Suedia) și a ajuns la 86 de succese în Cupa Mondială de schi alpin.
Mikaela Shiffrin a egalat recordul lui Ingemar Stenmark de victorii în Cupa Mondială
Shiffrin, care pe 13 martie va împlini 28 de ani, a egalat, astfel, recordul de victorii al suedezului Ingemar Stenmark, stabilit în urmă cu 34 de ani.
Ea a dominat-o pe italianca Federica Brignone pentru a continua un sezon excepțional, cu 12 victorii în circuitul mondial, un titlu mondial la slalom uriaș și un al cincilea mare glob de cristal deja asigurat.
„Ce zi spectaculoasă! Știam că globul pentru slalom uriaș este câștigat înainte de a lua startul în manșa a doua, este un lucru pentru care am luptat.
Am avut și noroc cu condițiile meteo și cu lumina în prima manșă. Este incredibil”, a reacționat Shiffrin, potrivit site-ului forului internațional.
De menționat că americanca a obținut prima victorie din carieră la Are, în decembrie 2012, când avea 17 ani.
De atunci, a devenit o schioare polivalentă, obținând trofee la șase discipline diferite (52 la slalom, 20 la slalom uriaș, 5 la super-uriaș, 3 la coborâre, 5 la paralel, 1 la combinată). Shiffrin are ocazia sâmbătă, în proba de slalom, să-l depășească pe suedez.
„Sunt deja patru ani de când mi-am spus că va fi prima care va câștiga 100 de curse, și chiar mai multe, dacă rămâne sănătoasă”, a declarat Stenmark în urmă cu o zi.
Americanca și-a asigurat câștigarea micului glob pentru slalom uriaș înaintea finalelor de săptămâna viitoare de la Soldeu (Andorra), unde va obține și micul glob pentru slalom și al cincilea său mare glob de cristal (după 2017, 2018, 2019 și 2022).
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News