Ministerul Apărării, bun de plată! Amenda primită de CSA Steaua

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 19 august 2021, ora 13:54,

Comisia de Etică şi Disciplină nu a iertat CSA Steaua pentru manifestările xenofobe ale fanilor la meciul cu Miercurea-Ciuc. Clubul Armatei a fost sancţionat cu o amendă importantă după meciul din prima etapă.

Pentru că au aprins torţe în tribună şi au scandat mesaje xenofobe la adresa oaspeţilor din Harghita, fanii CSA au atras o amendă de 10.000 de lei pentru club. Comisia de Etică şi Disciplină a anunţat decizia la două săptămâni după meciul în cauză.

La momentul respectiv, comportamentul fanilor CSA Steaua i-a atras atenţia chiar şi ministrului Eduard Novak.

„Sunt mâhnit şi dezamăgit de aceste incidente. Le consider inacceptabile şi sunt ferm împotriva oricărei manifestări care derapează atât de grav de la regulile sportive şi sociale de conduită. Sportul trebuie să fie un mediu al fair-play-ului, în care rasismul şi violenţa nu au ce să caute. Astfel de acte trebuie sancţionate prompt şi drastic şi aştept ca factorii implicaţi în analiza faptelor petrecute să aplice sancţiunile care se impun pentru toţi cei vinovaţi. Spectacolul sportiv trebuie să apropie şi să unească, nu să dezbine. Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru ca situaţii de acest fel să nu se mai repete”, a declarat Ministrul Tineretului şi Sportului.

Incidente similare au existat şi la partida pe care clubul din Miercurea-Ciuc a jucat-o în deplasare la Ploieşti, astfel că Petrolul se poate aştepta la o sancţiune identică.

comisia de disciplinămiercurea ciucsanctiunecsa steauafanixenofobieamendascandari