Ministrul propus al Economiei, fost fotbalist, a fost înlocuit de pe lista de guvernare! Motivul invocat

Ieri, 22 noiembrie, era propus de către social-democraţi pentru a prelua funcţia de ministru al Economiei, însă între timp acesta s-a răzgândit şi a refuzat să mai preia funcţia în cabinetul lui Nicoale Ciucă.
Marius Humelnicu (44 de ani), fost fotbalist la Oţelul Galaţi şi ajuns în prezent politician în PSD, a decist să se retragă de pe această funcţie de ministru, pentru că nu ar mai fi avut sprijinul partidului, scrie Libertatea.
Citeşte şi UN SUPORTER A FĂCUT INFARCT ȘI A MURIT, DUPĂ CE S-A BUCURAT PENTRU UN GOL
,,Am decis să renunţ la nominalizarea pentru funcţia de ministru al Economiei din motive personale şi să continui să sprijin îndeplinirea programului de guvernare din Parlament. Vreau să le mulţumesc colegilor mei din organizaţia PSD Galaţi pentru onoarea de a mă propune în funcţia de ministru al Economiei şi colegilor mei din partid.”, a precizat şi Marius Humelnicu.
Marius Humelnicu şi-a încheiat devreme cariera de fotbalist, la 30 de ani, după ce a evoluat în ligile inferioare şi la Oţelul Galaţi. Acesta s-a retras din fotbal din cauza unei accidentări la piciorul drept, după care a devenit membru al PSD Galaţi, şef al Direcţiei pentru Sport Galaţi şi şef al Autorităţii Rutiere Galaţi.