Mircea Lucescu nu a mai stat până la finalul duelului dintre Dinamo și FCSB

FCSB a câștigat trei puncte importante în lupta pentru titlul de campioană din SuperLiga, liderul campionatului trecând, scor 1-0, de Dinamo. Prezent la meciul de pe Arena Națională, Mircea Lucescu nu a așteptat să vadă duelul până la final.
Fostul antrenor al lui Dinamo Kiev a părăsit Arena Națională înainte de fluierul final, iar el și-a motivat gestul astfel: „Ăsta nu e derby. Nu merita nimeni să câștige” – Mircea Lucescu.
Tehnicianul în vârstă de 78 de ani nu a dorit să facă alte comentarii, Il Luce arătându-se complet dezamăgit de ceea ce a văzut la meciul de duminică seara (a părăsit stadionul în minutul 89).
Florinel Coman a adus victoria oaspeților (FCSB a fost considerată echipă vizitatoare la meciul de duminică seara de pe Arena Națională), golul din minutul 52 fiind marcat dintr-o lovitură liberă.