Mircea Rednic, umilit de Torje. Momentul s-a petrecut în fața întregului lot dinamovist

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 19 octombrie 2021, ora 17:53,
GABRIEL TORJE
GABRIEL TORJE

Întreaga suflare dinamovistă spera ca situația din cadrul clubului să se îmbunătățească odată cu venirea lui Mircea Rednic la cârma băncii tehnice.

Rezultatele au întârziat să apară, iar ”Puriul” a început să dea semne că a pierdut deja controlul vestiarului. În primele două meciuri, acesta a înregistrat o remiză, 2-2 cu UTA Arad, și un eșec, 1-2 cu Gaz Metan, iar echipa staționează pe penultimul loc din Liga 1.

Au început să apară și conflicte cu liderii vestiarului. După ce s-a scris că a avut dispute cu Steliano Filip și cu Deian Sorescu, acum, ”Puriul” a intrat într-un disensiune și cu Gabriel Torje, cel mai galonat fotbalist din lotul ”alb-roșilor”, conform ProSport.

Concret, la o ședință de antrenament, antrenorul de 59 de ani i s-ar fi adresat jucătorului în mod repetat cu apelativul ”Torijică”, cu scopul de a intra în grațiile acestuia, însă acest lucru l-a enervat pe Torje.

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | FLORICICA DANSATOAREA I-A CERUT LUI LAURENȚIU REGHECAMPF S-O IA DE SOȚIE: „TREBUIA SĂ TRĂIEȘTI CU MINE”

Scos din sărite, fotbalistul de 31 de ani s-ar fi oprit instant din antrenament și i-ar fi răspuns direct tehnicianului: ”Nea Mircea, mai ușor cu Torjică în sus și Torjică în jos. Vezi că mă cheamă Gabi. Așa să mă strigi dacă vrei să îți răspund!”.

Mircea Rednic la Dinamo
Mircea Rednic la Dinamo

Ulterior, ”Puriul” ar fi rămas fără replică în fața tupeului manifestat de către elevul său. A încercat să se uite în altă parte pentru a ascunde episodul jenant pe care l-a pățit. Ceilalți jucători de la Dinamo ar fi izbucnit în râs, când au văzut că Rednic a cedat în fața lui Torje.

CITEȘTE ȘI –>> SCANDAL ÎN VESTIARUL LUI DINAMO! MIRCEA REDNIC ȘI DEIAN SORESCU, LA UN PAS DE BĂTAIE! MOTIVUL CONFLICTULUI

conflictrealitatearednicTorjedinamo