Mircea Sandu, despre moștenirea financiară lasată la FRF: „Peste 5 milioane de euro, în conturi, fără datorii”

Mircea Sandu a fost președintele Federației Române de Fotbal timp de 24 de ani, cu un mandat ce s-a întins din 1990 până în 2014.
Locul său în fruntea forului a fost luat de Răzvan Burleanu, la data de 5 martie 2014, devenind cel mai tânăr conducător al FRF, la doar 29 de ani. În mandatul său, organizația a ajuns să fie aspru criticată de întreaga suflare fotbalistică autohtonă și să aibă probleme financiare.

Mircea Sandu a dezvăluit ce sumă a lăsat în conturile Federației, una de ordinul milioanelor de euro, la momentul în care a fost înlocuit cu Răzvan Burleanu și nu își poate explica unde au dispărut respectivii bani. De asemenea, fostul atacant al Sportului Studențesc a adăugat și faptul că i s-a interzis accesul pe gratis la baza de pregătire de la Mogoșoaia.
„La 1 ianuarie 2014, în conturile Federației erau 6,8 milioane de euro. La 4-5 martie, când au fost alegerile, erau aproximativ 5 milioane și câteva sute de mii, deci am lăsat în conturi peste 5 milioane de euro fără datorii, cu baze construite, fără niciun leu de la statul român, cu bani atrași de la FIFA și UEFA și nici asta nu a fost bine, pentru că am un dosar frumos făcut de DIICOT.
Eu nu am mai intrat în acea clădire cred că din mai 2014. Drept recompensă, mă duceam la Mogoșoaia să fac mișcare, mi s-a impus să plătesc accesul în bază. Și 40 de lei spălatul echipamentului. Ce să mai spun? Că am jucat 400 de meciuri în prima ligă și că am 70 de goluri marcate în prima ligă”, a declarat cel poreclit ”Nașul”, pentru ProSport.