MM Stoica e sincer după ce a văzut lista selecționerilor: „Să mă ierte Dumnezeu… Mutu n-are contracandidat!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 24 decembrie 2021, ora 21:19,

Federația Română de Fotbal o stabilit o listă care cuprinde nu mai puțin de 10 antrenori, iar în zilele următoare Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță vor trebui să ia decizia finală!

Mihai Stoica a comentat pe seama propunerilor venite pentru postul de selecționer al României, iar oficialul FCSB-ului nu le dă nicio șansă celorlalți candidați, în fața lui Adrian Mutu. Managerul general al roș-albaștrilor este de părere că majoritatea tehnicienilor aflați pe lista FRF-ului nu ar merita să se regăsească acolo și s-a arătat dezamăgit de cei care ar putea să îi ia locul lui Mirel Rădoi.

„Îmi place mult Adi Mutu! CV-ul pe care îl are nu îl recomandă deloc, dar am văzut lista numelor celor care au fost propuși la Comisia Tehnică, pe unii nu îi știu, iar pe alții… să mă ierte Dumnezeu, nici nu îi recomandă ceva. Nu văd că Mutu ar avea vreun contracandidat serios. Sunt cei vechi, dar nu știu dacă trebuie să ne întoarcem mereu la aceleași nume.

Multă lume a spus că a dat chix la Craiova, nu știu cât de rău a fost, pentru că echipa juca pe vremea lui, iar după plecare a început să sufere și jocul.

Mie îmi place Ursea, nici el nu are experiență. Am vorbit cu el acum câțiva ani despre un jucător din Elveția și mi-a făcut o expunere de m-a lăsat mască, în sensul bun. Mi-a făcut o expunere extraordinară, este profesionist. Din păcate, nici el nu are experiență, deși are o vârstă înaintată.

Totuși, am văzut când s-au dat licențele, nu a luat licență Poenaru, care e un antrenor de top… când am văzut cine e acolo în comisie… dar nu mai spun că o dau în politică și e și Crăciunul azi”, a spus MM Stoica, la TelekomSport.

Citește și FRF, reacție oficială despre lista cu posibilii selecționeri ai României: „S-au strâns rezultatele!”

mm stoicadeclaratiiselectionerromaniaechipa nationala