MM Stoica, mesaj pentru Mustață și cei din Peluza Nord! De ce a rupt legătura cu fanii FCSB-ului

Managerul general al celor de la FCSB, Mihai Stoica, a ținut să le explice tuturor de ce a decis să întrerupă orice legătură cu suporterii de la Peluza Nord!
Oficialul „roș-albaștrilor” a fost tot mai contestat în ultima perioadă de fanii echipei la care activează, iar liderul galeriei, Gheorghe Mustață, a fost unul dintre cei mai vocali suporteri. După ce a declarat că în cazul în care FCSB va pierde din nou titlul de campioană toți cei din conducere vor trebui să plece, Mustață a fost luat în colimator din nou de MM Stoica, care a explicat de ce a rupt orice fel de legătură cu acesta.
„Probabil că nu se ştie motivul pentru care nu există dialog între cei care încearcă să refacă Peluza Nord şi mine. Propun un scurt remember.
Citește și GHEORGHE MUSTAŢĂ, DESPRE RELAŢIA CU JUCĂTORII FCSB-ULUI: ,,MM A ÎNCERCAT SĂ MUTE BOBUL LA MINE! M-AM OPUS”
Faptul că am fost genul vocal mi-a cauzat. Am reuşit să stârnesc prin taberele adverse o antipatie nemaiîntâlnită, motiv pentru care nişte rapsozi rataţi au compus o strofă cu ceva idei bolnăvicioase la adresa unui membru al familiei mele. Premieră pe ţară, am zis, îi cam doare pe băieţi şi înjură şi ei cât le permit lexicul şi IQ-ul. Logic, pe undeva. Doar că, în momentul în care unul de se erija în lider prin peluza noastră a dat tonul şi 15-20 copii au fredonat abjecţiile alea, am rămas foarte surprins.
I-am explicat lui Mustaţă anul trecut că nu pot avea dialog cu o persoană care şi-a permis să mă jignească la modul ăsta şi am pus punct. În schimb, n-am împiedicat pe nimeni din club să aibă legături cu suporterii, ci dimpotrivă.
Eu l-am rugat pe Dinu Todoran să se întâlnească cu ei pentru că vreau o relaţie corectă, bazată pe respect reciproc între echipă şi cei care o susţin şi tot eu l-am delegat pe Adrian Ianuli să ţină legătura cu Mustaţă, chiar dacă acestuia din urmă a început să-i placă să-mi ceară demisia prin ziare şi reviste”, a scris Mihai Stoica, pe Facebook.