Mohamed Salah e șocat de primirea de care a avut parte la Trabzon: „Nu am mai avut parte de așa ceva până acum” – VIDEO

Trabzonspor a reuşit să îl recruteze pe starul egiptean Mohamed Salah, care a ajuns miercuri seară la Trabzon, unde a avut parte de o primire impresionantă.
Trabzonspor a publicat şi filmuleţe cu starul egiptean
„Bine ai venit, Rege Egiptean”, a notat Trabzonspor pe Facebook, postând câteva imagini cu mulţimea care l-a primit pe fotbalist.
După ce a ajuns mai întâi la Istanbul şi a trecut prin controlul medical, Salah a aterizat la Trabzon la ora 20:30.
„Sunt foarte fericit să mă aflu în acest mediu incredibil. Nu pot exprima în cuvinte cât de uimit sunt. Sunt 25.000 de oameni aici. Nu am mai avut parte de o astfel de primire până acum”, a spus fotbalistul la aeroport.
Salah a părăsit Liverpool în această vară, după nouă ani, în care a marcat 257 de goluri în 442 de meciuri, câştigând de două ori Premier League şi o dată Liga Campionilor.