Moment critic pentru Octavian Vâlceanu! A renunțat la Gaz Metan: ,,Ne-au pus clauză ca până sâmbătă seară…”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 16 februarie 2022, ora 11:28,
octavian valceanu
octavian valceanu

Gaz Metan Mediaș se află intr-o continuă cădere, iar opt jucători și-au reziliat contractele luni seara. Aceștia au renunțat la drepturile financiare pe care ar fi trebuit să le primească. Clubul se află pe locul 14 în clasament, cu 22 de puncte și este expus la retrogradare.

Octavian Vâlceanu, printre cei opt jucători care au plecat

Portarul ,,alb-negrilor”, Octavian Vâlceanu (25 de ani), a ajuns la Gaz Metan în vara lui 2021, fiind liber de contract. Vâlceanu este deranjat de clauzele impuse: ,,Ceva incredibil!”. Una dintre clauze se referă la data limită pe care o au pentru a semna cu altă echipă, altfel, aceștia sunt obligați să revină la Mediaș și nu își vor mai primi salariile restante. Acesta se află în continue negocieri cu alte cluburi , după ce a rămas liber de contract.

,,Am reziliat aseară, au rămas încă vreo zece jucători din ce am văzut. În rest vor fi numai juniori. Noi, cei care am reziliat acum, am renunțat la toți banii pe care trebuia să-i primim! Doar ca să mai putem prinde un transfer acum. Eu am discuții cu câteva echipe din Liga 1 și din străinătate.Ne-au pus clauză ca până sâmbătă seară să semnăm cu alte echipe, altfel suntem obligați să ne întoarcem la Mediaș, pe același salariu, dar fără să mai primim banii din urmă. Ceva incredibil! Când am venit aici se discuta despre intrarea în play-off, dar s-au schimbat multe lucruri între timp.”, a relatat Octavian Vâlceanu, pentru playsport.ro

Cei opt jucători care și-au reziliat contractele sunt: Vlad Morar, Răzvan Horj, Răzvan Trif, Răzvan Grădinaru, Gabriel de Moura, Octavian Vâlceanu, Mihai Lixandru și Ioan Filip, se arată in postarea de pe facebook a celor de la Gaz Metan Mediaș.

gat metan mediafotbal