Momentul de neuitat pentru o fostă gimnastă: „Am avut emoții foarte mari”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 09 ianuarie 2022, ora 15:32,
Dora Vulcan, sursă foto: Vrancea 24
Dora Vulcan, sursă foto: Vrancea 24

Dora Vulcan a practicat în trecut gimnastică de performanță și a avut parte de un episod pe care îl va ține minte toată viața. 

Tânăra în vârstă de 22 de ani urmează un master în domeniul sportului, dar în urmă cu 10 ani nici nu se gândea că va ajunge în această postură. Era înnebunită să îi calce pe urme Nadiei Comăneci.

„Ca orice fată care făcea acest sport la nivel de performanță și eu o aveam ca idol pe Nadia Comăneci. Știam de Nadia, de la mama mea, care și ea, la rândul ei a făcut gimnastică de performanță, iar acum este antrenoare și arbitră. În urmă cu zece ani, când Nadia împlinea 50 de ani, ni s-a spus că urmează să vină intr-o vizită, la Onești, orașul ei natal.

I s-au pregătit atunci multe surprize. Iar una a fost cea în care eu urma să recompun exercițiul de la bârnă, pe care ea l-a prezentat în 1976, la Montreal. Îmi amintesc că am învățat acel exercițiu într-o săptămână. Antrenoare mi-a fost chiar mama mea. Exercițiul conținea un element, denumit radochla, pe care, ulterior l-am mai făcut și în concursuri oficiale”, a declarat Dora pentru Pro Sport. 

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | Imagini terifiante în fotbal! Un jucător a făcut infarct pe teren

Pregătirea pentru evenimentul specila a fost și ea minuțioasă.

„Mama m-a tuns cu breton și mi-a prins părul în coadă. Când am început exercițiul, pe un monitor imens, erau imagini cu Nadia pe bârnă, de la Montreal. Iar Nadia era în sală. Am avut emoții foarte mari. Și acum, când povestesc, îmi aduc aminte de acele clipe. Au fost speciale pentru mine.

Țin minte că, la final, Nadia a venit și a dat mâna cu toate gimnastele, inclusiv cu mine. Eram atât de emoționată încât nu-mi aduc aminte nici astăzi ce mi-a spus”„Mi-ar plăcea foarte mult să lucrez în sală, ca antrenoare”, și-a adus aminte fosta sportivă. 

CITEȘTE ȘI –>> Nadia Comăneci, petrecere în stil mare de Revelion! Invitată de gală la Las Vegas: „A fost de neuitat”

nadia comanecidora vulcangimnasticaamintiri