Motivul incredibil pentru care Erling Haaland nu poate fi căpitanul echipei Manchester City

Articol de Gabriel Ion - Publicat marți, 11 august 2026, ora 18:30,
Erling Haaland
Erling Haaland

Atacantul norvegian Erling Haaland are puține șanse să primească banderola de căpitan al echipei Manchester City, iar motivul îl reprezintă talentul său de marcator, a indicat antrenorul Enzo Maresca, citat de agenția DPA.

În acest moment, Manchester City are 3 sau 4 potențiali căpitani

Noul antrenor al ‘cetățenilor’ are obiceiul de a insista ca jucătorul care exercită rolul de căpitan să vină la marginea terenului pentru o actualizare tactică, imediat după marcarea unui gol.

Întrucât Haaland marchează foarte multe dintre golurile echipei, Maresca nu consideră că ar fi o idee bună ca norvegianul să preia rolul de căpitan, rămas vacant după plecarea lui Bernardo Silva la Real Madrid.

‘La Leicester și Chelsea, aveam o regulă ca atunci când marcam, căpitanul trebuia să vină la margine pentru instrucțiuni și să nu sărbătorească’, le-a declarat tehnicianul italian jurnaliștilor, în turneul din presezon din Asia al clubului englez.

‘Dar dacă marchează, atunci poate sărbători. Dacă Erling este căpitan – la naiba – avem o problemă, vă puteți imagina? Cred că, chiar dacă sunt doar două sau trei minute, există întotdeauna ceva de ajustat.

În acest moment, avem trei sau patru (potențiali căpitani) și ne lipsește unul (Rodri, care se recuperează după o operație la spate). În cazul lui Rodri (dorit de FC Barcelona), să vedem ce se întâmplă’, a mai spus Maresca.