Nae Constantin a dezvăluit cheia victoriei cu „U” Cluj: „S-a decis exact cum mă așteptam. Lucrăm în fiecare săptămână”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat marți, 07 decembrie 2021, ora 22:05,
Nae Constantin, sursa foto: fcpetrolul.ro
Nae Constantin, sursa foto: fcpetrolul.ro

Nae Constantin, antrenorul Petrolului, și-a felicitat elevii pentru parcursul excelent în Liga a 2-a și a recunoscut că nu se aștepta la aceste rezultate în momentul în care a preluat echipa.

Ce pot să zic? Un meci echilibrat, eram sigur că așa se va desfășura. S-a decis exact cum mă așteptam, după o fază fixă. Mă bucur că am câștigat și aștept să mergem să sărbătorim.

Lucrăm în fiecare săptămână fazele fixe. Nici nu am visat să fim unde suntem. Am venit într-o perioadă destul de grea pentru Petrolul, nu mă așteptam. În continuare spun că nu e nimic jucat, în play-off vor fi meciuri care pe care. Mai e mult de jucat.

Mai sunt 39 de puncte în joc. Dacă nu câștigi 2-3 meciuri, ești deja pe locul 2-3. Ne dorim să aducem jucători peste ce avem. A fost un an de vis. Mi s-au întâmplat lucruri la care nu mă gândeam. Trăiesc clipa alături de toată suflarea petrolistă. Îmi doresc din tot sufletul ca la sfârșit să promovăm”, a spus Nae Constantin, după meci, la Digi Sport.

Citește și Petrolul, victorie în derby-ul cu Universitatea Cluj și încheie anul en-fanfare

Sursa foto: fcpetrolul.ro

Petrolul a câștigat derby-ul cu Universitatea Cluj, scor 1-0, marți, pe teren propriu, în epilogul etapei a 16-a a Ligii a 2-a. Acesta a fost ultimul meci din 2021 din Liga a 2-a, jocurile urmând a se relua la finalul lunii februarie 2022. Petrolul este deja calificată în play-off-ul pentru promovarea în Liga I. Ploieştenii conduc în clasament cu 42 de puncte. Pe locul secund se află FC Hermannstadt, cu 35 de puncte. Universitatea Cluj completează podiumul, cu 33 de puncte.

Citește și EXCLUSIV | FOST PORTAR AL „LUPILOR GALBENI”, CONVINS CĂ PETROLUL VA PROMOVA: „NU-I PUNE NIMENI PROBLEME. E MERITUL LUI NAE CONSTANTIN”

u clujnae constantinpetrolulrealitatea