Naționala de handbal feminin, victorie la Campionatul European 2022 în fața Spaniei – „Racheta” din ultima secundă de joc – VIDEO

Articol de Dan Istratie - Publicat sâmbătă, 12 noiembrie 2022, ora 08:00,
handball
handball

Victorie spectaculoasă a Naționalei de Handbal feminin în primul meci din Grupa principală (2) a Campionatului European.

Naţionala de handbal feminin a României a învins, vineri, la Skopje, reprezentativa Spaniei, scor 28-27 (12-11), în primul meci din grupa principală II a competiţiei. România a obținut astfel primele 2 puncte în clasamentul grupei II.

România a controlat jocul trei sferturi din timp, apoi la un moment dat a părut că scapă meciul din mână, fiind condusă la două goluri, dar a revenit pe final şi a câştigat printr-un gol marcat în ultima secundă de Bianca Bazaliu.

Spania a evoluat tot meciul cu o apărare avansată, agresivă, care a incomodat mult echipa României, nevoită să găsească de multe ori soluţii individuale.

Tricolorele au condus în prima repriză în mai multe rânduri la trei goluri, irosind unele oportunităţi de a se desprinde la patru goluri. La 12-9 (min. 28), Ostase a fost eliminată pentru minge aruncată în faţa portarului şi ibericele au reuşit să înscrie de două ori până la pauză, astfel că la jumătatea meciului România mai avea un avantaj de un gol, 12-11.

După pauză, în min. 44, Spania a condus pentru prima oară, 20-19, iar în min. 54 avea 25-23 pe tabelă. Buceschi a marcat de două ori, Hosu a apărat o aruncare de la 7 metri, executată de Jennifer Gutierrez (CS Rapid Bucureşti), iar Pintea a adus România în avantaj, 26-25. Arcos Poveda a egalat, Grozav a făcut 27-26, dar Arrojeria Arantzazistroke a înscris când mai erau nouă secunde de joc.

Golul victoriei a fost marcat înainte de final de Bianca Bazaliu. Aruncarea rapidă, „racheta” Biancăi Bazaliu a venit în ultima secundă de joc, de la 14-15 metri. Viteza aruncării: 115 km/oră, cea mai mare de la acest turneu.

Principalele marcatoare pentru România au fost Crina Pintea 7 goluri, Eliza Buceschi 6, Cristina Neagu 5, Sorina Grozav 4, Bianca Bazaliu 3, Alexandra Badea 2, Laura Pristăviţa 1, potrivit Agerpres.

Daciana Hosu a apărat 6 şuturi (33,33%), Yuliya Dumanska a apărat 2 (20%), iar Diana Ciucă un şut (12,50%).

Din echipa Spaniei s-au remarcat Jennifer Gutierrez Bermejo și Lara Gonzalez Ortega, cu câte 4 reuşite, Kaba Gassama Cissokho 3, Lysa Tchaptchet Defo 3, Paula Arcos Poveda 3.

Următorul meci al handbalistelor Naționalei va fi marți, 15 noiembrie, cu Muntenegru (ora 19.00), atunci când e programată şi disputa dintre Franţa – Germania. În ultimul meci din grupa II, tricolorele vor juca în 16 noiembrie, cu Germania (ora 16.30).

România s-a calificat în grupa II, după următoarele rezultate în grupa C preliminară: 28-29 cu Olanda, 21-35 cu Franţa şi 31-23 cu Macedonia de Nord.