Nebunie la Ploiești! Sepsi a marcat golul accederii în play-off în minutul 90+3

Echipa Sepsi Sfântu Gheorghe a obținut calificarea în play-off, după ce a înscris golul victoriei la Ploiești, cu Petrolul, în minutul 90+3.
Gabriel Debeljuh a calificat Sepsi în play-off cu golul marcat în minutul 90+3
Dramatismul a atins cote nebănuite în câteva dintre meciurile jucate de la ora 20:00 în etapa a 30-a a Superligii, ultima a returului.
Sepsi conducea cu 1-0, datorită golului manrcat de Ștefan în minutul 14 și era calificată în play-off de pe locul 6.
Petrolul, însă, a egalat, iar fotbaliștii de la “U” Cluj-Napoca au început să se bucure, deoarece la acest scor ei ar fi luat locul formației patronată de Laszlo Dioszegi.
A venit, însă, minutul 90+3, când Debeljuh a înscris din nou pentru Sepsi, iar deținătoarea Cupei României prinde ultimul loc de play-off.
În play-off vor evolua aceleași echipe ca în sezonul trecut: FCSB, CFR Cluj, Rapid, Universitatea Craiova, Farul și Sepsi
În același minut, CFR Cluj a înscris, prin Otele, în meciul de pe teren propriu cu FC Hermannstadt și urcă, provizoriu, pe locul 2.
La rândul ei, Dinamo a învins UTA cu 1-0 și urcă pe locul 14, devansând FC Voluntari, care a remizat pe terenm propriu, cu “U” Cluj-Napoca.
În al cincilea meci, campioana Farul a remizat fără goluri pe terenul lui FC Botoșani. După etapa a 30-a, numărul de puncte va fi înjumătățit, astfel că se pot întâmpla multe în lupta pentru evitarea retrogradării.
Așadar, vor juca în play-off FCSB, CFR Cluj, Rapid, Universitatea Craiova, Farul și Sepsi, adică aceleași ca în sezonul precedent.
Rezultatele meciurilor de azi:
FC Botoșani – Farul 0-0
CFR Cluj – FC Hermannstadt 1-0 (marcator: Otele 90+3)
Dinamo – UTA 1-0 (Gregorio 20)
FC Voluntari – “U” Cluj–Napoca 0-0
Petrolul – Sepsi 1-2 (Berisha 87 / Ștefan 14, Debeljuh 90+3)